Ganduri prafuite

time read

Articolul are 349 cuvinte și se citește în 1 minute.

Imi plac drumurile. Imi plac atat de mult incat m-as lasa purtata de ele catre departe, catre nicaieri, catre alte vieti. Nu stiu exact de cand m-am ales cu nebunia asta pentru drumuri, nu stiu cum a aparut, cand s-a dezvoltat, stiu doar ca este… Drumurile au ceva magic, parca imi opresc gandurile, le ordoneaza. E ca si cum as pune pauza la viata si as trai in alta dimensiune. Una in care imaginile apar una dupa alta intr-o ordine perfecta si cu o stralucire de neimaginat…

Sunt momente in care avem nevoie de liniste, avem nevoie sa stergem totul si sa o luam de la capat. Si drumurile au ceva aparte, ne indreapta gandurile spre alte taramuri. Unele cu sori aurii, cu ceruri de spuma si ape line. Vi s-a intamplat vreodata sa va copleseasca un gand, un sentiment? Sa simtiti cum vi se ia aerul si nicicum nu mai puteti respira? Acelea sunt momentele in care am vrea sa evadam. Sa ajungem undeva unde sa ne fie bine…

Eu aleg intotdeauna peisajul in care este o apa, o mare, un ocean si cerul nemarginit deasupra. Aleg o intindere de apa si una de aer in care sa ma pierd pentru a ma regasi. Si peisajele sunt intotdeauna la capete de drumuri. Fie ca sunt largi sau inguste, fie ca sunt pietruite sau drumuri prafuite de tara, ele duc catre departe… oricare ar fi acel departe.

Si privind in urma vad drumuri intortocheate, vad cenusiul gandurilor imprastiat peste zile si nopti. Ma mai opresc uneori din drum si-mi afund picioarele in iarba. Mai apoi ma gadila nisipul in talpa. Ma imbrac in vant adus de valuri inalte pentru a strange clipe, pentru a iubi momente si oameni si vise. Dar oamenii sunt momente in timp, oamenii sunt vise implinite, oamenii sunt iubirile mari… Azi e doar o zi senina cand poti vedea pentru totdeauna. Poti vedea inceputul si poti vedea sfarsitul. Dincolo de azi e un alt soare si un alt maine. Gandurile mi-s prafuite. Au adunat vise multe si poate au nevoie de un drum catre departe…