time read
You have no idea what’s coming!
Îmi plac filmele cu happy-end, chiar îmi plac, însă de aici și până la a ajunge să empatizez cu o reptilă mare și urâtă e cale lungă. Și totuși Godzilla a făcut acest lucru posibil. O fi bine, o fi rău? Zic eu că e bine, am ieșit din sală cu happy-end-ul de care aveam nevoie. Dar e rău pentru că ceva zgârie acolo, știți e ca o râcâială din aia auzită în noapte, o unghie pe perete.
Veți spune că da, se poate, doar e SF. Sunt de acord cu asta, dar aș vrea să știu și motivele reptilei de a face pe mama-natură, de ce se bate cu monstruleții îndrăgostiți, de ce scoate flacăra albastră pe gură, care e mecanismul. Poate mi-a scăpat mie, pentru că na, încercam să înțeleg faza cu bomba pe lângă care cea de la Hiroshima fusese o artifică sau, mă rog, petardă… Apoi a fost o fază, nu zic de mai multe, doar asta, pentru că m-a bântuit câteva zile. O mână de oameni aleargă disperați să vadă dacă încăperile cu substanțe radioactive sunt intacte. Se deschide una dintre ele și, pam pam, gol – spațiu. Monstrul făcuse ditamai gaura în buncăr și luase păpica. Dar, de ce a trebuit să avem scena asta, alergătura omuleților, când gaura putea fi văzută foarte bine din aer. Și nu, nu erau lipsiți de elicoptere. Trebuie să vedeți scena, e într-un mare fel.
Și minusurile sunt multe. Dar plusurile, da, acestea contează de fapt. Mi-a plăcut foarte mult trailerul, faptul că acesta nu spune prea multe. Îl avem pe Godzilla, nebunie, dar atât. Filmul vine cu surprizele. Suntem introduși în atmosfera filmului pe două planuri, la nivel macro și micro. De la nivelul micro aș zice că se vede cel mai bine, însă oamenii care ne iau cu ei în poveste sunt cam lipsiți de substanță. Adică, nu știu cum să zic, mai mult sentiment a pus zburătorul în relația cu femela gestantă, chiar și Godzi a părut a fi deosebit de trist, supărat parcă de faptul că oamenii sunt deranjați și natura (orașul) distrusă.
La capitolul plusuri trebuie neapărat să trec două scene, două personaje secundare care au reușit ce nu au reușit oamenii – actorii să facă. Un câine care aleargă ca apucatul și o pasăre care se lovește de un geam. Geniale! Tot un plus a fost sunetul. Mi-a plăcut mai mult decât toate efectele. Urletul Godzillei este ceva-ul ăla care leagă povestea, ingredientul principal.
Citeam impresii despre film pe ici și colo. Unul mi-a atras atenția în mod deosebit, e din categoria „hai, frate, chiar așa?!”: Tocmai am făcut un calcul. Dacă băiatul omului de știință avea șapte-opt ani când prima dată a fost cutremurul și au trecut 15 ani de la eveniment, înseamnă că are 22-23 de ani. Dar cum se face atunci că el are un copil de 5 ani? Teenage daddy. Iar actorul care a jucat rolul a fost expresiv ca o scândură. (Theofil88) Partea cu scândura e de acolo. M-am amuzat, da!
La o săptămână distanță de la vizionarea filmului, efectul de wow s-a dus. Aș fi spus atunci că, vai, e super film, trebuie văzut. Revin acum și spun că trebuie văzut, dar că are cam multe găuri. Și poate că acestea mi-ar fi sărit și mai rău în ochi dacă nu îl vedeam pe ecranul mare și minunat al Imax. Dacă nu aveți așteptări prea mari, filmul este bun și veți ieși din sala de cinema cu o stare de bine și, poate, cu un nou personaj favorit. Godzi ar putea apărea și în alte producții. Ne-a salvat și s-a dus la nani. Revine doar când echilibrul naturii e amenințat.
Godzilla (2014)
Add Comment