Am vazut Hobbitul. Mi-a placut. Mi-a placut foarte mult, desi nu am fost eu pasionata de Stapanul inelelor. Ba chiar m-am chinuit sa vad mult-prea-laudata trilogie. Prea lungi filmele pentru gusturile mele. Hobbitul insa a venit cu ceva, nu stiu exact sa spun despre ce e vorba, dar parca altfel m-a tinut in scaun.
Trecand peste faptul ca am vazut filmul in doua reprize (va spun ceva mai incolo de ce), ma intreb cum de au reusit sa scoata dintr-o carte asa subtirica, un film atat de lung. Aproape 3 ore acum, probabil alte 3 in cea de-a doua parte. Era de asteptat totusi. Filmele in lant au ceva aparte, te tin prins peste luni, ani, te fac sa te simti partas la aventura. Zic si eu…
Hobbitul ne duce in vremurile de dinaintea Stapanului inelelor si ne spune povestea lui Bilbo Baggins, hobbitul pe care Gandalf il alege pentru a-i ajuta pe pitici sa-si recapete muntele, casa, viata. Povestea incepe frumos si colorat, se aglomereaza, devine agitata cu fiecare secventa care trece. Faptul ca prima ora pare a nu se intampla nimic nu face filmul mai putin interesant. Dimpotriva, in aceasta prima parte facem cunostinta cu personajele, ne face sa le indragim, sa ne alegem favoritii. Bine, nu stiu daca e vreun personaj mai indragit decat Gandalf, dar fiecare cu bibilicii lui.
Apar in film toate „natiile” de personaje cu care am fost obisnuiti in Stapanul inelelor (sau, ma rog, marea lor majoritate… nu prea mai stiu eu care erau acolo). Am tot avut tendinta de a spune: „uite, eeeelfi!, „uite troli!, „uite Gollum!”, dar parca nu era cazul sa ma comport ca aia mici de prin sala.
Scena care m-a captivat de-a dreptul a fost lupta muntilor. Nu va dau detalii, trebuie neaparat sa o vedeti ca sa-i intelegeti, hai sa-i spunem, maretia. O alta scena absolut superba a fost cea in care a aparut Gollum. Este fantastic „omuletul” asta cu ochisorii lui mari si sticlosi. Iar ghicitorile, ei bine, demne de luat in seama.
Spuneam ca am vazut filmul in 2 reprize pentru ca s-a intamplat sa fiu printre cei 300 care s-au nimerit in sala „defecta”. Putin dupa jumatatea filmului sunetul s-a dus naibii si apoi imaginea si gata, „ne pare rau”. Final neasteptat precum calatoria lui Bilbo. Partea a doua am vazut-o a doua zi. Cu toate astea filmul mi s-a parut foaaaarte lung! Dar frumos si de vazut.
The Hobbit: An Unexpected Journey (2012)
Add Comment