Jump Street, fără număr

time read

Articolul are 524 cuvinte și se citește în 2 minute.

These undercover cops are going to party like it’s their job.

Nu mai au 21 de ani, dar se comportă ca atare. Doar sunt plătiți pentru asta! Channing Tatum și Jonah Hill, unul dintre cele mai amuzante cupluri ale momentului, au revenit pe marele ecran cu sequelul Jump Street 22. Ne-am amuzat cu Jump Street 21, așa că se cerea o continuare. Mai mult, această continuare pare a fi o satira la adresa Hollywood-ului, nu de alta dar în ultimii ani suntem bombardați de continuări, de parcă nu mai sunt alte idei (oare?!). Nu mă plâng, chiar îmi place să-mi văd actorii preferați în pielea personajelor cărora le-au dat viața, dar totuși… a ț-a parte a unui film riscă să devină penibilă.

Despre Jump Street 22 numai de bine. Se ia în râs cu atâta măiestrie, încât la final nici nu realizezi unde s-au dus cele două ore. Ce ar putea spune nou detectivii Schmidt şi Jenko? Prin ce întâmplări ar mai putea trece ca să ne țină prinși în fața ecranului? Ei bine, se pare că povești sunt destule. Finalul vine în forță și ne aruncă în față zecile de situații, un fel de „ați putea să nu mai scăpați de Jump Street, are atâtea numere!” În cazul de fața, cei doi polițiști se întorc pe strada minune și se pun pe treabă – au un nou caz de rezolvat.

Dacă în 21 trebuiau să meargă la liceu, acum sunt la facultate. E ocazia perfectă pentru ca fiecare dintre ei să dovedească una și alta. Numele drogului care bântuie campusul ne aruncă în față dependența pe care o avem cu toții, WhyPhy. În această privință nu am nimic de adăugat, sunt printre cei loviți și nu vreau să fiu salvată. Chiar nu! Dar dacă vine minunatul Jenko să mă salveze… cine știe…

Mi-a plăcut filmul. Deși, în primă instanță aș fi fost tentată să spun că, vai, e Jump Street 21 cu alte haine, am văzut degetul acela (mijlociu) îndreptat spre Hollywood cu toate filmele lui răsuflate. O mare bilă albă! Nu au lipsit ironiile la adresa vieții studențești, a petrecerilor de pomină și nici conflictul dintre generații sau problemele ce pot apărea între prieteni sau în cuplu. A fost un film suficient de lung și de consistent, vă asigur. Iar prezența lui Ice Cube în pielea căpitanului Dickson nu face decât să condimenteze filmul – nici mult, nici puțin, ci atât cât e nevoie pentru a stârni râsul. Este, cum să spun, ingredientul care dă savoare… pfff, mă scuzați. Nu suntem la Master Chef. Ice Cube e minunat. Atât.

Vă recomand Jump Street 22, e numai bun pentru un final de săptămână cu zâmbet. Și, poate că acel deget va ajunge pe sub nasul celor care lungesc seriile la mai mult de trei filme. Știți și voi că sunt destule…

Jump Street 22 (2014)