Mitul listelor de asteptare pentru genti Hermès a fost spulberat

birkinHermès Birkin inseamna statut social, lux, eleganta si gust, calitati care au transformat-o dintr-o simpla poseta intr-un statement destul de costisitor si cliseizat. Sint deja legendare listele de asteptare de peste trei ani in care se inscriu cuminti femei din intreaga lume, pretul unui astfel de accesoriu variind intre 4.000 si 70.000 de euro.

Printre vedetele autohtone care au avut norocul sa „prinda“ o astfel de geanta se numara Andreea Raicu, Monica Columbeanu, Amalia Nastase sau Ramona Badulescu.

Timpul pe care si l-au petrecut pe listele de asteptare de la Hermès nu a fost consemnat de istorie, insa stilistul Michel Tonello a demonstrat sistematic ca aceasta legenda despre geanta „cu o forma incomoda, o distribuire a spatiului nepractica si cu o greutate cam mare, chiar atunci cind este goala“, este doar inca o idee geniala de marketing.

Tonello a dezvoltat un sistem prin care a reusit sa fenteze lista si sa procure, timp de 5 ani, genti chiar din reprezentantele Hermès, pe care le vindea ulterior pe sume mai mari. „Intram in magazin cu o lista de cumparaturi scrisa pe agenda Hermès Ulysse si cumparam esarfe, saluri, bratari si alte nimicuri in valoare de 2.000 de euro.

Cu asta intram in tiparele clientului tipic. Chiar inainte sa achit ceream o geanta Birkin care mi se aducea, aproape de fiecare data, din spatele magazinului. In 2005 am cumparat 130 de genti Birkin intr-o perioada de trei luni si vreti sa-mi spuneti ca e o lista de asteptare?“, a comentat ironic Tonello, adaugind ca nu i-a placut niciodata geanta, ca a facut multi bani cu ajutorul acestui truc si ca acum este fericit ca s-a lasat de afacere.

Vinatoarea de Birkin nu i-a adus celebrului stilist doar un profit gras, ci si material pentru o carte lansata luna trecuta, „Bringing Home the Birkin“, si autorul sustine ca poate dovedi fiecare episod al acestei aventuri cu bilete de calatorie si bonuri fiscale pe care le-a pastrat. Unul dintre purtatorii de cuvint ai Hermas, Nicole Morgan, a raspuns jurnalistilor de la Reuters ca nu are nimic de comentat.

Sursa: cotidianul.ro

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.