time read
Can’t repeat the past? …of course you can!
Am asteptat ecranizarea cartii lui F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby, cu mare entuziasm. Recunosc ca nu am citit-o inca, insa a fost o „miscare” inteleapta. Cu siguranta as fi fost dezamagita, cu atat mai mult cu cat nu am auzit prea multe pareri pozitive despre marele si minunatul film.
Filmul nu m-a surprins, dar cu siguranta m-a impresionat. Primul „carlig” a fost coloana sonora. Desi am auzit cuvinte destul de dure in privinta muzicii, eu am gasit-o reusita. A reusit sa scoata in evidenta spiritul anilor ’20 cu mult mai multa forta decat ar fi facut-o muzica vremii.
Nu stiu (inca) daca spiritul romanului este prins in film. Se spune ca nu. Stiu insa ca acest Gatsby nu este deloc cel pe care mi l-a imaginat. Si chiar povestea e cu totul alta decat cea desenata de mine… desenata cu stangacie, pentru ca nu am avut niciodata curiozitatea de a deschide cartea.
Bun. In filmul de fata, 3D, ca altfel nu se putea, avem niste nume deja celebre. Actori indragiti si ras-indragiti, cum ar fi Leonardo di Caprio in rolul marelui, mirobolantului Gatsby, Carey Mulligan – frumoasa Daisy, Tobey Maguire – Nick Carraway. Drept sa spun pe acesta din urma parca asteptam sa il vad catarandu-se pe vreo cladire. Rolul lui de Spiderman a ramas acolo si nu cred ca va scapa de el prea curand – nu in imaginea mea despre el, cel putin.
Nu ma voi apuca sa va povestesc filmul sau sa il critic in vreun fel. Cred ca va descurcati sa il vedeti sau sa cititi cronici mai rasarite pe la cei care stiu sa puna critica in cuvinte. Va recomand sa il vedeti insa. E, cum sa spun, fabulos. Are un farmec aparte, un farmec pe care nu l-am intanlnit la multe filme. De fapt, nu imi aduc aminte sa il mai fi intalnit in vreun film. Inca de la scena in care Daisy este pierduta pe o canapea, intre perdele, o scena absolut superba care m-a lasat (la propriu) fara respiratie, am fost pur si simplu cucerita de lumea descrisa de Nick Carraway. Nick este observatorul acestei lumi rupte parca din pagini de carte (culmea!), o lume a celor bogati catre care aspira si el. Pentru scurt timp, e adevarat, dar se lasa prins in mrejele ei pentru ca, mai tarziu, sa-i patrunda misterele si sa scrie o poveste despre iubire, dragoste neimplinita, tragedie…
Desi finalul nu a fost cel la care speram (e mai simplu pentru cei care au citit cartea!), desi filmul a fost 3D (enervant!), desi Leo se alege cu aceeasi soarta trista cu care ne-a obisnuit, The Great Gatsby este precum melodia Love is Blindness – plin de sentimente, de energie, de tristete, de disperare, de iubire nemarginita, de furie. Ascult melodia si il vad pe Jay alergandu-si masina galbena pe sosele. Isi doreste sa aduca trecutul inapoi. Are lacrimi in ochi. De ciuda, de durere, de neputinta. Il vad stingandu-se din viata si parca ii vad moartea lui Leonardo murind din nou.
Filmul este de vazut. Pentru muzica, pentru maretia petrecerilor, pentru felul in care este evidentiata prapastia dintre cei bogati si cei saraci, pentru tinutele absolut superbe – mai ales rochiile minunatei Daisy, pentru un Leonardo di Caprio intrat (din nou) la apa si emotionat, pentru fiecare scena si schimb de replici. Si da, din nou, pentru muzica combinata cu decorurile si energia pe care o emana. The GREAT Great Gatsby. Am zis!
PS. E unul dintre filmele care m-au convins sa citesc cartea. Asa da!
The Great Gatsby (2013)
Jack White — Love Is Blindness
Add Comment