Tic, tac! Ati vazut Hunger Games?

time read

Articolul are 593 cuvinte și se citește în 2 minute.

Remember who the enemy is.

Spuneam anul trecut despre Jocurile Foamei 1 ca „nu iti taie respiratia, nu duce la isterie, insa cu siguranta vei merge si la urmatorul”. Nu stiu voi*, dar eu am fost. Jocurile Foamei este unul dintre filmele acelea care dau dependenta si habar nu ai de ce. Bine, poate tu ai habar, nu ridica spranceana. Eu, insa, nu am habar. Cu ce m-a prins? Sa fie oare actorii? Da, sunt frumosi, dar au mai fost si altii. Sa fie efectele? Nu cred. Sa fie povestea? Cel mai probabil.

Am citit cartile anul trecut. Trebuia sa fiu pregatita pentru film. Povestea m-a fascinat. Are acel ceva care te tine acolo, esti prins intr-o alta lume din care nu vrei sa pleci. Esti mai mult decat un simplu cititor, esti parte din poveste si traiesti alaturi de personaje. Nu am reusit sa ma pun in pielea vreunui personaj, dar, cu siguranta, le-am adorat. In momentul in care personajele indragite ajung pe marele ecran, riscul e foarte mare ca ele sa nu placa, sa nu se potriveasca cu ceea ce noi am vazut printre cuvinte. In cazul de fata distributia este fara cusur. Desi am citit cartile inaintea filmului, actorii s-au „asezat” perfect in pielea personajelor vazute de mine.

Triunghiul Katniss, Peeta, Gale ne sare in ochi acum. Katniss este cumva intre cei doi, desi e destul de clar catre cine merge. Sau poate e doar o chestiune de imagine? Nu ma aventurez in zona spoilerelor, va las sa cititi cartile pentru a afla raspunsul… sau asteptati restul filmului, cum doriti!

Desi aceasta a doua parte a povestii mi s-a parut foarte dificil de pus „pe sticla”, rezultatul a fost magnific (poate e cam mare cuvantul). Arena a fost construita „ca la carte”, personajele si-au jucat rolurile absolut superb si fiecare pierdere a reusit sa se faca simtita. Sa zicem ca ochii mi-au cam stat in lacrimi, cu toate ca stiam ca anumite personaje se vor pierde. Cred ca daca as citi acum cartile, as fi cu mult mai impresionata decat la prima citire. Asta da efect ciudat!

Despre povestea Sfidarii ce sa spun? O stiti voi foarte bine, Katniss si Peeta pleaca in Turneul Invingatorilor. Este momentul in care apare scanteia, cand vad dincolo de ceea ce vrea Capitoliul ca ei sa vada, sa stie. Vad suferinta din ochii oamenilor, vad speranta in salutul deja cunoscut, in cantecul gaitei zeflemitoare cu care sunt intampinati. Capitoliul, mai exact presendintele Snow, vede in Katniss pericolul si trebuie s-o elimine. Dar cum sa elimine o invingatoare, daca nu prin a o arunca din nou in arena? Astfel, cu ocazia celui de-al 3lea Jubileu al Pacificarii – editia cu numarul 75 a Jocurilor -, Katniss trebuie sa se intoarca in arena. Regula este simpla: din fiecare district trebuie sa participe la jocuri un invingator si o invingatoare. Mai departe e poveste.

Cu siguranta acesta este unul dintre filmele care iti intra pe sub piele si te roade, caci vrei mai mult, vrei ca povestea sa conutinue, dar, in acelasi timp, sa nu se termine. Nu imi place ca avem de asteptat inca un an, doi, pana la final, dar si mai putin imi place ca povestea se va sfarsi. Cine sa ne inteleaga?! Hai, mergeti fuguta si vedeti filmul, cititi cartile, sunt superbe!

*De fapt, stiu ca ati fost si voi la film, nu puteati lipsi, dar am scris asa, sa-mi iasa textul.

Va invit sa cititi si impresiile dragei mele, Miss Valery, aici. As spune ca este fanul numarul 1 al seriei!

The Hunger Games: Catching Fire (2013)