Unii vin, altii pleaca

time read

Articolul are 181 cuvinte și se citește în 1 minute.

De vreo doua luni ma uit la colegii mei care pleaca in concediu, care se intorc din concediu… unul dupa altul. Si pana in septembrie o sa-i tot vad venind si plecand. Imi dau seama cat de repede trece timpul. Acum e luni, acum e vineri. Nu mai zic de sambata si duminica, acestea  se topesc din zile in minute, in secunde. Si cu cat astepti mai mult un moment, cu atat va trece mai repede ramanand doar o amintire, fotografie luminoasa a unei clipe de neuitat. Asta suntem noi de fapt, fotografii. Zeci, mii de fotografii in timp. Si ne uitam in urma, rascolind amintiri, le scuturam de praful adunat si le imbratisam ori de cate ori ne simtiti daramati, ne este dor sau vrem sa mai radem putin.

Si ma intorc din nou la concediu. Imi vine uneori sa-l imping cat mai mult in viitor pentru a-mi prelungi agonia si a mari dorul de tot ce inseamna concediu… daca este posibil un dor mai mare de… tot. Sa fie masochism dus la extrem? Posibil. Doar asa ne e felul.