Vin spre tine vis…

time read

Articolul are 253 cuvinte și se citește în 1 minute.

Aveam o pofta nebuna de un pahar cu vin. Nu am obiceiul sa beau vin, insa citind pagini dintr-o carte m-am trezit dorindu-mi acel pahar de vin… M-am multumit cu o cana de ceai cu aroma de primavara tarzie. Un ceai care imi da o stare placuta de somnolenta si ma imbie sa ma asez in pat cu minunata mea carte de seara.

Vinul. Cum am ajuns oare sa imi placa vinul? Intr-o seara de inceput de septembrie parca, acum cateva secole. Eram undeva, intr-un oras de nicaieri, intr-un local aglomerat dar nestiut de nimeni. Eram ametita de el, ametita de ploaia calda de toamna, ametita de vise si de albastrul cerului ce stralucea din ochii lui… Am spus pe sleau ca nu vreau vin, nu imi place, nu beau. Insa, odata cu seara, s-a instalat o dorinta ciudata de a incerca sa fac altceva, sa pasesc si pe alt drum, sa gust o alta aroma. Si vinul mi-a parfumat buzele…

Vinul imi aduce aminte de nopti petrecute in doi, de povesti nerostite de nimeni, de imbratisari curate si sarutari fara sfarsit. Vinul mi-aduce aminte de parfumul imbatator al unei ierni tarzii si de soarele timid de ianuarie. Ii simt aroma pe buze si ma poarta spre visul meu impletit cu stele. Si nu beau vin, prefer mereu altceva. Dar simt uneori dorinta de a-mi aduce aminte de o seara minunata de septembrie cand ne-am tinut de mana si am povestit cate in luna si in stele.

Undeva intr-un vis… vin spre tine…