time read
„Uite cum aluneca frunzele din copaci! Priveste cat de portocaliu incepe sa fie totul!” imi striga mie o voce, o soapta. Si caut toamna prin parcuri, o caut prin copaci si nu e. Gandul mi-e la vara. Soarele imi arata o vara prelungita, insa nu mai arde. Cand el – soarele – se ascunde in copaci, vantul bate racoros. Septembrie e aici. La fel si toamna. La fel si vara.
Nicicand nu am imbratisat mai mult aceasta senzatie de bine, de cald si placut. Astazi m-am asezat pe o banca la soare. Inainte ocoleam soarele, acum il imbratisez din nou. Il las sa-mi incalzeasca privirea si zambetul. A venit toamna… dar e inca vara. Castanele sunt invelite in haina lor tepoasa si asteapta probabil 15 septembrie pentru a insoti in cadere prichindeii catre scoala. Acum ii privesc cum alearga pe alei, ii privesc de acolo de pe crengile obosite de caldura. Peste doua saptamani vor cobori in iarba si vor usura bratele copacilor…
1 septembrie. Pe vremuri ma intorceam din vacanta, imi luam la revedere de la zilele cu soare si cu joaca in aerul tare de tara. Reveneam in orasul imbacsit de atata praf ce urla dupa cate-o ploaie. Si porneam la drum spre un an nou, spre o noua vacanta. Acum… e doar o alta zi de munca, de povesti, de ganduri pierdute si adunate la o cafea. Azi e doar un inceput de luna, un inceput de toamna.
Nicu Alifantis – Emotie de toamna
2 Comments
Andres, eu toamna am asa o stare…un amestec de nostalgie cu un strop de tristete, un pic de zambet si-un pic de ingandurare, parca nu-mi mai vine sa asar sotronul ca se pornesc ploile si imprastii apa din baltoace 🙂
Draguta mea, acum e inca bine. Mai apoi ma vor incanta culorile minunate, dar gandul ca vara s-a dus, ca ne indreptam spre acele ploi de care spui si tu ma cam deprima. Si timpul parca trece prea repede, nu ne mai putem bucura cum trebuie de anotimpuri. Unde e copilaria? 🙁
Add Comment