Anii nostri cei de toate zilele

time read
Articolul are 432 cuvinte și se citește în 1 minute.

Ideea ar fi urmatoarea: dupa ce scapam de pe bancile scolii anii se scurg altfel, nu ne mai pasa de ei, desi ne plangem intr-una de trecerea lor.

Pe cand eram mici chiar si un an diferenta ne facea sa-i privim pe ceilalti cu aroganta sau cu admiratie. Am fost cu totii boboci, am fost poate luati in ras de aia mari si visam la momentul ala magic in care aveam sa fim noi cei mari, cei interesanti, in fata carora sa nu sufle nimeni. Un an. Doar un an si lumea parca era alta. Clasa a 4a – pici. Clasa a 5a – ii priveam de sus pe pici. Clasa a 7-a – ce dragut e baiatul dintr-a 8-a! Clasa a 9-a – din nou boboci (offf!). Clasa a 10-a – ce bine ca nu mai sunem boboci! Clasa a 11-a – ce viata… Clasa a 12-a – ce mari suntem azi, inca putin si vine BACul peste noi si ne ia naiba! Apoi facultatea. An dupa an privim inainte si inapoi. Ce mici eram ieri, ce mari suntem azi, ce maturi vom fi maine (da, sigur!).

Si azi? Azi ne indragostim cu nesat de tipul cu 5 sau 10 ani mai in varsta si nu ne intrebam decat tarziu cati ani avem in spate. Azi discutam liber cu prietenii sau colegii mult mai tineri sau mult mai in varsta. Barierele anilor se sting, parca sunt lasate pe scarile scolilor, pe holuri si in banci. Au ramas acolo sa-i agite pe altii. Noi suntem liberi de ani, desi acum ii simtim in ansamblu, ii simtim grei si multi. Ne punem palma streasina deasupra ochilor si ne aruncam privirea in trecut. Ce lungi si grei erau anii aia ai copilariei, ai tineretilor noastre crude si ce grabiti ne sunt anii astia multi. Alearga spre un viitor garbovit de vreme, de ganduri si responsabilitati. De-am mai fi putin copii sa adunam anii cu fiecare secunda, cu naivitatea clipelor de atunci. De-am privi nu zecile de ani, ci doar ce a fost ieri, ce va fi maine, doar anul asta si iubirea mare de azi.

Am momente in care declar sus si tare ce bine e acum, fara scoala, fara stresul ala zilnic. Dar amintirile acelor ani mi-s proaspete, parca ieri ma trezeam cu noaptea in cap pentru a ajunge la prima ora, la primul curs. Si diminetile nu-mi erau atat de grele. Parca. Acum e bine… diminetile sunt dificile, dar merge. Insa timpul trece repede, parca l-a uitat cineva setat pe repede-inainte si s-a blocat butonul.

Ani de liceu... spunea o melodie, un film, un vis de demult. Anii nostri… spun eu…

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.