time read
Astazi ar fi trebuit sa ploua. Ar fi trebuit ca cerul sa isi ploua toate lacrimile si norii sa se rupa cu totii. Ar fi trebuit. Dar nu a fost decat o alta zi… pentru unii. Pentru altii un sfarsit. Si, cand pamantul a inchis in el sufletul, timpul a stat, pasarile au tacut, soarele si-a inchis caldura intr-o nemiscare dureroasa. Astazi mi-am dorit sa ploua cu ploaia aceea calda de vara, ploaia care stie sa stearga tristetea si gandurile si durerea.
Si totusi soarele si-a revarsat razele cu aceeasi putere si veselie. A imbratisat toata suflarea lasand in urma doar lacrimi uscate, amitiri si speranta. Se intampla lucruri care ne fac sa ne punem intrebari, sa ne intrebam „de ce?”, „de ce eu?”, „de ce el?”, „de ce acum?”… Oare vom gasi raspunsuri? Si acele raspunsuri vor reusi sa umple golurile? Asta e viata. Vine si se duce. Trist.
Mai trist de atat e ca noi, cei care privim nu avem nicio putere. Nu suntem super-eroii din filme, nu putem da timpul inapoi si, cu atat mai putin, nu putem face tristetea sa dispara. Putem imbratisa la nesfarsit, putem spune cuvinte mii, dar, dincolo de astea, suntem neputinciosi in fata unei lacrimi. Nici macar nu o putem sterge pentru ca intotdeauna va mai veni o alta si alta… Nu suntem decat oameni. Venim si plecam. Iubim nemarginit.
R.E.M. – Everybody Hurts
PS. Doar ganduri pentru cineva.
1 Comment
🙁
Add Comment