Citesc o carte, vad un film, ascult o melodie, scriu un cuvant. Scriu pe o coala alba de hartie, scriu pana imi amorteste mana si gandul se face fum. Am scris despre tine, am scris despre noi cei care am fost, cei care vom fi. Scriu cuvant dupa cuvant ca si cum as face o plimbare. Acum un pas si apoi altul, un picior in fata celuilalt, o mana in buzunar si cealalta pe umbrela. Umbrela e transparenta sa pot vedea cerul… sa pot vedea de unde vine ploaia, unde se duc norii, sa pot vedea.
Si ploaia imi intra in sandale, imi stropeste picioarele. Merg drept. Ce mai conteaza o balta cand totul in jur e ud, cand hainele fura picaturi de ploaie? Strang umbrela ranjind la nori „asa! dati ce puteti, sa va vad!” si norii imi zambesc cu fulgere si imi soptesc tunete aruncand spre mine ploaia, picatura cu picatura, un rau, o cascada rupta din cer. Ce mai conteaza? Trebuie sa iubim ce ne daruieste cerul, parca asa spunea cineva intr-o carte. Ce vine din cer e sfant. Ploaia e sfanta ca si soarele de azi si de maine, ca si stelele ce ne poarta visele…
Scriu cuvant dupa cuvant. Nu stiu unde ajung. Destinatia e un alt mister… drumul conteaza, drumul catre departe. In poveste, in viata, in vis. Scriu si ascult o melodie… doar una…
Smiley – Dream Girl
4 Comments
🙂 Superb!
Multumesc Andreea 🙂
Frumos Andres, frumos tare 🙂
Multumesc Lotus! Pupaturi multe pentru tine :*
Add Comment