Atentie depresie, rog liniste!

Am ajuns sa astept ziua de vineri cu asa ardoare, incat ziua asta si-a pierdut farmecul si adevaratul sens. Imi dau seama ca asteptand vineri pierd cam toate celalalte zile, de parca viata ar incepe vineri seara si s-ar termina luni dimineata. Cat de trist poate fi?

Pentru o zi minunata de vineri, mare mi-a fost mirarea sa vad, sa aud, sa simt o mare deprimare – nu a mea – care plutea in aer si care, din pacate, m-a influentat si pe mine. O zi de vineri pe care o asteptam cu soare s-a transformat intr-una cu nori si oameni grabiti, nervosi, rai. Nu inteleg de ce nu putem fi cu totii mai rabdatori, de ce, atunci cand unii lovesc sau ating din greseala pe altii, acestia din urma raspund la fel sau cu o rautate fara masura si de neinteles… De ce atunci cand cineva incearca sa coboare o scara, altul il loveste si nici nu isi cere scuze. De ce stationeaza cei mai multi pe scara rulanta si nu le pasa ca altii se grabesc sau chiar nu au rabdare sa stea sa-i urce scara. De ce atunci cand cineva deschide o usa si lasa pe altul sa treaca, acela uita sa-i zambeasca sau sa ingane vreun multumesc.

Sa mai spun? Exemple sunt la fiecare pas. Le intalnim zi de zi in trafic, in magazine, in parcuri, in transportul in comun, in baruri, la cinema si chiar la biserica. Sunt peste tot. Oameni atat de deprimati incat deprima si pe cei din jur. Daca zambetul se ia usor, atunci deprimarea cred eu ca se ia si mai usor. Suntem un popor de deprimati si ne place. Arde nervul in noi si asteapta nerabdator sa explodeze la fiecare piedica sau miscare gresita. E ca un vierme ce se zvarcoleste si se transforma in incruntare si cuvinte rautacioase… Asa apar ridurile.

Peste ani, cand ne vom privi in oglinda vom stii cat de desprimati am fost, ne vom numara ridurile – acelea vor fi clipe din viata pierdute fara sens ce ne-au brazdat obrazul candva frumos.

Si acum sa fie liniste. Imi rumeg deprimarea zilei si incerc sa construiesc un templu de ganduri frumoase. „Vine vara. Mare. Soare. Cer senin. Verde nemarginit. Trandafiri. Soapte. Milioane de stele… inca numar. Imbratisari. Umbre pe nisip. Buze sarate sarutate de soare. Eu. El. Noi. Ploaie. Drumul catre departe…”

3 Comments

  • sisroler Posted 11/04/2010 11:37

    Pai incerca sa le zambesti la orice si vei vedea ca alti isi schimba reactia daca le zambesti… In concluzie SMILE :):):)

  • sisroler Posted 11/04/2010 11:38

    SMILE

  • andres Posted 11/04/2010 15:15

    Uneori stau si ma uit la cei din jur, ca un spectator la teatru. Refuz sa ma implic, doar privesc. Si starea de spirit a unora ma face sa cred ca au uitat ce inseamna sa zambeasca sau poate nu au stiut niciodata. Eu una reusesc sa zambesc la fiecare ciocnire de gen, desi de cele mai multe ori ma lovesc de blocuri de gheata sau priviri ratacite… Se intampla.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.