Bilet la celmaitu

Intr-o noapte tarzie de mai cu stele multe si fara luna o fata frumoasa m-a oprit pe strada. A ridicat spre mine o mana subtire aratandu-mi o tigara. M-a intrebat daca am un foc. I-am zambit si am spus ca nu fumez. Mi-a intors un zambet ciudat, misterios si mi-a spus intr-o doara: „ok, atunci ia tu biletul asta la trenul celmaitu…”

Abia daca am apucat sa privesc hartia colorata ca fata a disparut. A ramas in urma ei un fum ca de tigara. Mirosea insa a flori de tei. Nu avea sens… Am pornit mai departe fara niciun gand. Mergeam aiurea, fara tinta. Mototoleam in palma biletul. M-am oprit brusc. „Ce se intampla cu mine?” mi-am spus incet. „Unde merg, unde sunt, ce tren…?” Parca o forta necunoscuta mie m-a luat din lumea mea, m-a smuls din viata si din amintiri si m-a aruncat acolo in mijlocul lui nicaieri. Si singurele ganduri erau si ele lipsite de viata, de identitate. Eram nimeni, nicaieri, cu niciun gand. Doar intrebari fara sens si biletul ala colorat. Si am inceput apoi sa rad. „Care tren mai fata?” am intrebat in noapte privind biletul. Ma simteam ca o nebuna prinsa intr-un vis al nimanui. Si nu era nimeni care sa se joace cu gandurile mele, niciun papusar malefic.

Rasul mi s-a stins incet si inima si-a rarit bataile. Muream incet, cu fiecare secunda… Si luna s-a aprins pe cer ca un bec. S-a aprins brusc de un galben rosiatic cu pete multe. Copacii si-au lasat umbrele sa se intinda pe trotuare si un vuiet a-nceput a veni spre mine. Ca un cantec, ca o bataie ascutita… ca un tren. Inima mi-a stat o clipa, doua, o viata si apoi, la vederea trenului a pornit a bate. Alerga in galop. M-am surprins ducand mana la piept pentru a o tine acolo. Trenul celmaitu a oprit in gara mea, pe o strada undeva in vis. Asa imi spuneam, „visez, visez, visez”. Un nene mic si rotofei m-a intrebat de bilet. Am intins mana cu hartia mototolita si m-a privit ridicand spranceana „alta care nu crede, offff!”

Eram acolo mergand pe nori. Simteam ca plutesc. Un scartait asurzitor si m-am trezit la pamant. Frana aia brusca m-a aruncat din norii mei direct pe podeaua trenului. M-am ridicat incet sprijinindu-ma de o geanta imensa care se pare ca era a mea. Oare o carasem dupa mine pana atunci? Habar nu aveam… acum era a mea. „As vrea sa stau putin…” mi-am spus si un fotoliu colorat ca biletul mi-a aparut in fata. Am incetat sa ma mai intreb. Doar m-am asezat. Am incetat sa mai cred ca e un vis. Doar am zambit. „Daca sunt in trenul asta, totul e posibil”. In ce statie urma sa opreasca trenul meu? Poate ca daca as fi numit un loc…

Si am fost la malul marii, am tremurat o clipa pe un varf de munte, am ascultat susurul izvorului intr-o poiana plina de flori galbene, am cutreierat tari si orase cu lumini de vis, am pasit in povesti si alte timpuri. Am poposit in secole trecute si am ascultat graiuri nestiute pana atunci. Flori de ciresi din tara soarelui rasare mi-au incantat privirea, parfumul de cafea mi-a facut inima sa tremure de incantare si povesti nescrise inca am ascultat din gura lor, a celor ce le-au pus pe hartie la lumina lampilor cu gaz… Eram fericita. Atat de fericita. Lumea era la picioarele mele si trenul celmaitu ma purta pretutindeni, fara oboseala, fara griji… fara iubire. „Iubirea? Trenule… poti oare…” Si trenul s-a oprit intr-o statie. Il simteam atat de trist, pentru prima data simteam ca trenul respira, ca ofteaza si plange… L-am gasit pe nenea mic si rotofei stand in usa. Ma privea. Nu-i puteam citit niciun gand pe fata. L-am intrebat ce e cu trenul.

…………………

Zambesc acum gandindu-ma la celmaitu. Trenul meu cel trist, fericirea mea cea de pe urma. M-a purtat prin lume asteptand sa cer iubirea. Eu credeam ca sunt fericita avand tot, el era trist stiind ca nu am nimic. Si intr-o zi m-am trezit din vis intinzand o mana, cerand o clipa… Trenul meu m-a lasat intr-o gara pustie numita viata. Mi-a spus fara cuvinte ca iubirea e acolo, ca fericirea e iubirea si nu fantasmele si visele desarte. Ele ne ajuta sa trecem prin viata. Iubirea ne ajuta sa traim. Azi, maine, mereu. Un bilet la celmaitu de as mai avea i-as cere sa ma lase in gara lui, a cerului meu senin, a soarelui cu zambet de lumina, a iubirii mele. Stiu ca ar pleca mai departe, dar cel putin as incerca.

Sau poate ca i-as da biletul la celmaitu Lotusului, as fi eu fata frumoasa cu mana subtire… Oare pe ea unde o va duce?…

11 Comments

  • Ioana Posted 01/06/2011 09:35

    WOOOOOOW! Am plutit citindu-te!

  • andres Posted 01/06/2011 13:02

    Multumesc Ioana! Frumos trenul, cu greu m-am oprit 🙂

  • Casa cu Nuci Posted 01/06/2011 13:06

    Foarte frumos ai scris. Se pare ca trenul devine mai frumos pe masura ce trece din gara in gara, pe masura ce aduna tot mai multi calatori…

  • andres Posted 01/06/2011 13:11

    Multumesc!!! Da, sa stii ca trenul asta preia din gandurile fiecaruia dintre noi si transforma traseul intr-o mare poveste… cu multe capitole! Frumoasa ideea 😉

  • Șoseta Posted 01/06/2011 14:01

    Te salut tu, al numaiștiucâtelea călător cu trenul celmaitu, care a plecat din stașia Șoseta-cu-povești, a trecut prin Căsuța cu nuci și văd că a ajuns și pe meleagurile tale. Mă prea bucur și aproape că țopăi de fericire că celmaitu încă merge prin voi, prin vis, printr-un spațiu cu dichis, prin abis, cuprins-nestins, un felinar aprins și hai că te-ai prins, nu-i așa? Uite și prima stație a lui celmaitu http://soseta-cu-povesti.com/2011/05/09/celmaitu/.

  • andres Posted 01/06/2011 14:07

    Soseta, celmaitu cred ca e de departe cea mai tare leapsa de pana acum! Felicitari pentru trenul tau si pentru povestea pe care ai impletit-o la tine in blog… m-a ametit, in sensul nemaipomenit de bun! Poveste din aia de-ti taie rasuflarea 😉

    Bine ai venit pe la mine!

  • lotusull Posted 01/06/2011 16:10

    Andres, wow, asta da leapsa 🙂
    Imi iau cateva zile sa vad ce e cu trenul celmaitu, bine ?
    🙂

  • andres Posted 01/06/2011 16:16

    Cate zile vrei tu Lotus! Stiam eu ca o sa-ti placa… si ma bucur ca mi-ai primit biletul. Sa-l tii bine! 😀

  • Trackback: Trenul Celmaitu. Exercițiu imaginativ « lotusull
  • Jteph Posted 04/06/2011 15:29

    Frumosul nu are limite 🙂

  • andres Posted 04/06/2011 23:03

    Jteph, sa stii ca asa e! 😀

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.