Cafeaua de la amiaza

time read
Articolul are 463 cuvinte și se citește în 2 minute.

Imi place sa imi beau cafeaua dupa orele pranzului… E drept ca uneori micul meu dejun tine loc de pranz si pranzul se muta spre orele cinei, iar cina… ei  bine, e plasata undeva tarziu in noapte. Cina de la miezul noptii as putea sa ii spun. In momentele mele de program normal, toate acestea sunt asezate la ore fixe, stresant de fixe si foarte rar ies din tiparul pe care singura mi l-am desenat. Acum insa, anormalul e cuvantul care pluteste peste fiecare zi… Si ce este de fapt normalul? Ce e normal pentru mine, poate fi anormal pentru tine. Asa ca in perioada asta sunt intr-o alta stare decat cea care ma reprezinta atunci cand planetele sunt asezate pe linia corecta.

Si acum imi beau cafeaua. Nu sunt bautoare de cafea. Am aflat asta acum multi ani pe cand am decis eu ca am nevoie de o cafea ca sa-mi pot tine ochii deschisi in timp ce invatam pentru o teza la chimie. Foarte multi ani in urma! Senzatia a fost atat de idioata, cu tremurat de maini si agitatie, incat mi-am spus ca acest lichid minunat nu e pentru mine. Nu sunt bautoare de cafea. Dar e atat de placuta senzatia care ma incearca atunci cand scriu si parfumul de cafea imi gadila simturile, atunci cand stau la o vorba cu o prietena si invart lingurita in negrul si amarul cafelei, incat pot spune sus si tare ca bautul cafelei e o pasiune. Una care imi da tremur de maini, ce-i drept (oare e vorba de emotii?).

Si ce vroiam sa spun de fapt? Ca imi place cafeaua acum si nu dimineata? Cu siguranta nu asta, dar se pare ca m-au luat cuvintele si m-au ametit de cap. Si asta pentru ca (asa cred eu) cuvintele vin singure la mine. Ma gasesc cand nu le caut.

(Pauza de invartit lingurita in cafea, poate se intoarce gandul initial!)

Nu, gandul nu s-a intors. Nu-mi ramane decat sa-mi beau cafeaua si sa-mi mut gandurile la malul marii. Ar fi clipa de relaxare, clipa de „sunt cine vreau, unde vreau, acum”. Daca am putea evada in fiecare zi cate putin, dar evadat din ala de genul acum sunt aici – acum dincolo, ca o meditatie profunda, poate ca am fi mai relaxati, poate ca ne-am putea gasi „innerness-ul” (vorba unui film, nu mai stiu care) si zambetul. Si cand ma gandesc ca toata linistea din lume se afla in noi si ca noi suntem cei care o inchidem si o innebunim cu furtunile noastre zilnice, parca imi vine sa ma duc si sa nu ma mai intorc. Pe un drum. Catre ceva…

Cafeaua e pe sfarsite. Cuvintele vin in valuri, dar sunt lipsite de sens. Le caut sensul si revin. Pana atunci… zambete multe!

4 Comments

  • Ioana Posted 29/07/2011 14:58

    Si eu mai am putin pe fundul canii…. Nu as putea concepe o dimineata fara mirosul cafelei fierband in ibric si apoi aburind cana…. si normal pe la 2-3 trebuie sa ma inviorez iar, cu aceeasi cafea negra si un strop de lapte!

  • andres Posted 29/07/2011 15:02

    Senzatia e divina! Si stii care e faza? Ca pana si reclamele la cafea sau pozele imi fac o pofta nebuna de cafea. Aveam un coleg care isi facea un ibric de cafea dimineata pentru a avea toata ziua. O bea pe toata pana seara. Cred ca as intra in fibrilatii, insa a avea o cafea pe birou imi da un aer… (cum sa spun?) chic! 😀

  • Ioana Posted 29/07/2011 15:38

    Am zile la care ajung si la 4 cafele…si tot nu ma ia nici un tremurici! SI eu sunt la fel cu reclamele, uneori imi vine o pofta pe la 21-22 si de abia astept dimineata!

  • andres Posted 29/07/2011 15:41

    😀 Esti norocoasa! Pe mine ma cam agita si ma abtin cat pot… Nu de alta dar asa imi vine si mie cheful, la orice ora, oriunde!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.