Cand e momentul potrivit?

time read
Articolul are 573 cuvinte și se citește în 2 minute.

momentul potrivitCand este momentul potrivit sa spui „da, el este”? Oare cand este momentul potrivit sa te opresti din drum si sa lasi totul in urma, sa imbratisezi cerul si verdele dintr-o suflare? Cand? De unde stim ca acela e momentul, ca aceea e decizia potrivita? De unde stim ca asa este bine si nu altfel? Ei bine… nu cred ca vom sti niciodata, nu vor aparea ingeri care sa ne cante alegerea inteleapta, nu vor aparea licurici care sa ne lumineze chipurile si nici stelele nu se vor aprinde in miez de zi. Si nu va aparea nicio zana care sa ne dea cu bagheta in cap pentru a ne trezi. Nu.

Alegerile ne vor fi insotite de acelasi cer senin, poate o ploaie de vara, poate un vanticel de toamna sau chiar viscolul lui ianuarie. Vor fi momente banale pe care nu le vom uita niciodata. Si nu vom sti daca acelea sunt alegerile bune, daca sunt momentele potrivite. Intotdeauna momentul vine de la sine. Simti nevoia sa imbratisezi lumea intreaga, sa-ti strigi fericirea si, in acelasi timp, sa-ti soptesti iubirea. Nu va fi niciodata un moment potrivit pentru a spune mi-e dor de tine sau te iubesc pentru ca niciodata nu e prea devreme sau prea tarziu sa o spui. Momentul potrivit e atunci cand simti si fii sigur ca vei simti. Sunt cuvinte pe care nu le vei putea tine inchise in tine, vor iesi fara sa vrei, vor iesi soptite, vor iesi galagioase, intr-o suflare sau in toiul noptii. Sunt decizii pe care le vei lua si nu vei stii de unde au venit, de unde a aparut curajul, de unde a aparut siguranta. Acela este momentul cel mai potrivit, cel pe care nu-l vei putea anticipa, care va veni pur si simplu…

Mi s-a intamplat sa tin in mine cuvinte, sa le ucid incet, incet. Mi-a fost teama sa le rostesc pana intr-o zi – momentul potrivit – cand le-am lasat sa zboare. Si au picat apoi ca arse. Cuvintele s-au lovit de ziduri si cel care ar fi trebuit sa le auda disparuse in ceata. Da, acela a fost momentul potrivit. Imi doream enorm sa iubesc. Eram indragostita de dragoste si nu de vreun el. Cuvintele care au iesit atunci, cand el a plecat, au fost dovada. Nu am mai spus te iubesc. Am privit in ochi, am zambit, dar cuvintele au ramas la mine. Stiu ca este un moment si o persoana care imi va imbratisa iubirea pentru totdeauna, este cineva care imi va primi cuvintele si ma va lasa sa-l fac cel mai fericit barbat de pe pamant. Intr-o zi, in acel moment ce va dainui pentru totdeauna in amintire.

Fiecare dintre noi avem cam un milion de intrebari de genul: este bine? cand e mai bine? o fi ea? acum sau mai tarziu? sunt pregatita?… Sunt intrebari la care vom gasi raspunsul abia mai tarziu, cand momentul devine deja amintire. De cele mai multe ori lasam pe maine ceea ce putem face azi pentru ca probabil ne este teama. Ne e teama de greseli, dar ne e teama si de bine. Ne e teama ca vom fi atat de fericiti, incat ne vom plictisi intr-o imensitate de dulce. Si visam la momentul potrivit, visam, visam… Si totusi, vine un moment in care trebuie sa ne trezim la realitate. Vom sti care este. Nu trebuie sa-l lasam sa scape. Nu de prea multe ori, in orice caz.

6 Comments

  • Bubulina Gospodina Posted 25/10/2012 09:17

    intrebarile de genul „e bine? cand? sa mai astept? sa o zic?….” nu fac decat sa ridice si mai multe intrebari. si oare avem timp sa stam sa raspundem la intrebari in loc sa ne bucuram?!
    am observat ca e mult mai usor sa suporti regretele de genul „de ce am facut asta?” decat regretele de genul „oare de ce nu am facut asta?!”

  • andres Posted 25/10/2012 09:57

    Da, cunosc situatia 🙂
    E vorba aia, mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut. Dar nu vom fi constienti de acest lucru decat in timp, cu experiente bune si rele.
    Daca am putea lasa deoparte intrebarile…

  • Bubulina Gospodina Posted 25/10/2012 12:01

    da, stiu….e usor sa dai sfaturi cand nu esti „acolo” 😉

  • andres Posted 25/10/2012 12:03

    Daca am reusi sa ne urmam sfaturile 😀

  • ch3815h Posted 27/10/2012 07:54

    da, e o tematizare potrivita momentelor acestora tomnatice in prag de roade adunate sau culese mai cu stangacia nesigurantei. dar perfect adevarat tot ce descrie, tot ce se gandeste inainte de a fi ceva, dupa ce a fost, sau cum ziceam inainte de a fi fost.
    ideea e ca un timp va fi si el aparte atat pentru cineva, cat si pentru altcineva care necunoscandu-se pana atunci, vor avea tot timpul din lume, dupa aceea s-o faca. asa ca, da, undeva in lume, in existenta, chiar nu exista bariere, le percepem, sau le construim noi, pana cand posibil sa traim chiar contrariul lor, dar pana atunci evolutia noastra inspre a crede asta vadit mai are ceva pasi de urmat.
    pana una alta, un weekend fain iti doresc, si pasi purtati si bine calauziti de o simtire interioara careia nu ca-i esti tributara, dar de care asculti mai mult decat orice altceva, pentru ca o simti ducandu-te unde e bine!
    Toate bune! 🙂

  • andres Posted 27/10/2012 13:10

    Mare adevar ai grait! Intr-adevar, noi ne construim barierele… la fel cum ne facem probleme in cazul in care nu le avem. Cine sa se inteleaga? Nu suntem niciodata multumiti cu ce avem…
    Cam trist.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.