Cea mai portocalie noapte

Noapte alba. Ba nu! E portocalie. Cea mai portocalie noapte din cate am vazut. Si am pasit in portocaliul noptii intrebandu-ma unde s-a dus lumina. Acum cateva ore… era lumina. Am pasit cu grija pe asfaltul rece, am ajuns in parc. Copii. Am coborat la metrou. Aceeasi caldura imbacsita de subteran care ma intampina zi de zi, seara de seara. Dar e caldura! Am iesit apoi la suprafata. Portocaliul m-a intampinat greoi si trist. Ascundea in el tristetea anotimpului si raceala lunii care se apropie. O apa. Am privit-o in fuga si mi-am promis sa ma opresc sa-i fac o poza, doua.

Am trecut pe langa doi tipi care discutau de fusta cu volane – o fusta cu volane sau fusta unei tipe… dar avea volane. Nu pareau a fi… ciudati. Insa mi-a ramas in minte acest „fusta cu volane”. M-am intrebat in acea clipa daca aveau sa foloseasca si cuvantul dantela. Poate nu. Dar nu bag mana-n foc!

Urmatoarea scena: un el si o ea despartindu-se. De fapt, ea se despartea de el. El o privea cu ochii mari si tristi, uimiti parca de veste. Cred ca daca ii pica o caramida in cap celui mai bun prieten si nu ar fi avut acea privire disperata. Iar ea… ea era exasperata. „Nu!” a spus. El a intins mana si a spus „hai ma, serios?!”. Ea a dat ochii peste cap. Eu m-as fi oprit sa-l imbratisez si sa-i spun ca maine rasare un alt soare, mai frumos, mai cald, mai iubitor.

Am vazut apoi un bebe mic in drum spre somn. Timpul a stat parca in loc si eu am stat locului. Bebele meu scancea si apoi a alunecat in lumea lui micuta si fara griji. I-am sarutat visele si obrajorii de la distanta…

Am plecat din nou. M-am intors in noapte si m-am lovit cu privirea de un zid. „TE IUBESC, SPER CA ACUM SE VEDE” scria cu litere de-o schioapa. Am zambit. Da, se vede, vede toata lumea. Oare a vazut cine trebuie?

Am ajuns din nou langa apa. Dambovita isi stralucea apele in lumina orasului. M-am oprit pentru o clipa, am admirat-o si i-am dat „Buna seara!”. Mi-a raspuns cu o unduire lichida de un portocaliu murdar. I-am desenat imaginea incremenita in culoarea toamnei tarzii intr-o fotografie.

Ultima imagine a serii este campul galben de floarea soarelui si de rapita dintr-un pasaj de metrou. Un camp imens, un camp de soare pe care l-am cautat toata vara. Se pare ca statea sub pamant. Reclama la Wiesana e galbena si te invita pe campuri de poveste galbene ca soarele de iulie. Te amageste la propriu. Nu mai suntem copii sa ne lasam purtati pe aripi de poveste si apoi sa cumparam… Vara nu se cumpara, lanul de galben nu e pe raft de magazin. Vara-fericirea nu e in hipermarket! Nu ne mai vindeti iluzii! Nu ni le permitem, nu avem timp…

3 Comments

  • sebubu Posted 27/10/2011 10:47

    asta ca se ne dam seama ce pierdem astia care sarim din pat in masina si din masina in birou 🙁
    orasul e mult mai frumos daca nu stai la coada la semafor….

  • andres Posted 27/10/2011 15:14

    Da! Cam asta era ideea. Dar daca e sa punem in balanta punctele negative… no comment!

  • Ioana Posted 19/03/2012 22:01

    Foarte dragut!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.