Daca ar fi sa mor vreodata as muri de ciocolata. O moarte dulce si lina… Dar sa nu o dau in poezii acum! Mi-am terminat portia de cioco pe seara asta. O alta zi fara sfarsit s-a sfarsit. Scriu in dodii stiu, dar ce mai conteaza?
Ma pregateam sa ma pun la citit cateva pagini din carte – Cartea fara nume – si mi-am adus aminte de ceva. Ma intreba ieri un ins, de ce citesc cartea asta, cu ce raman… Ce motive iti trebuie sa citesti o carte? I-am spus „pentru ca e cartea lunii, pentru ca a fost votata, pentru ca mi-a starnit curiozitatea”. Evident ca au urmat alte intrebari, chipurile incuietoare. Nu imi trebuie motive „atotinaltatoare” pentru a citi. Nu vreau sa-mi maresc numarul de neuroni sau IQul, vreau pur si simplu sa ma relaxez, sa traiesc alte vieti, in alte lumi – imaginate, adevarat! – sa privesc prin alti ochi, prin cuvintele altcuiva. Cata placere pot gasi in toate astea? Una imensa pe care putin o cunosc.
Ca citim carti de dragoste, filosofice, drame sau thrillere, nu are importanta. Totul e sa avem acea chemare spre cuvinte si sa reusim sa ne destindem aruncandu-ne in ele ca in valurile marii…
De ce citesc cartea asta? Pentru ca imi place. Cuvantul e o altfel de ciocolata, creeaza dependenta.
2 Comments
Nu cred ca mai am timp sa citesc cartea asta :(… Sunt foarte curioasa, dar nici nu stiu de unde sa o imprumut macar…. Off si sesiunea asta.. Bucura-te de carte, de ciocolata si de zapada 🙂
Am zis la inceput ca e boring, m-a prins bine acum. Ma enervez ca nu e drumul cu metroul mai lung, sa am timp de ea mai mult 😀
Add Comment