Coltul de la geam

Party!

Am avut mai devreme un moment de panica, de fapt vreo ora de panica. Ora in care am cautat frenetic niste „amintiri”. Disparusera cu desavarsire, desi stiam sigur ca nu am aruncat nimic! Ca am pastrat cu sfintenie acele „amintiri”… In momentul in care le-am gasit am simtit o bucurie imensa, parca eram cel cu „my precious” din Stapanul inelelor!

Erau in cutia aia aproximativ 10 ani din viata… jurnale! Si nu neaparat jurnalele erau importante, ci anumite pasaje, nebunii pe care le-am scris atunci si mi-am dat seama ca au ajuns sa se implineasca. Spunem de multe ori ca avem prieteni, pe x pe y sau pe z. De cele mai multe ori acestia vin si pleaca, sunt doar ploi trecatoare. Sunt unii prieteni care raman pentru totdeauna… sau pur si simplu raman.

Am scris la un momentdat, la sfarsit de liceu un lucru si recitind acum parca mi-au zburat prin fata ani intregi de amintiri: Ele sunt cele trei fete fata de care nu as putea suporta sa stau departe prea mult, sunt cele alaturi de care formez (formam) „coltul de la geam”. Ok, la prima vedere pare o fraza lipsita de sens, gresita din punct de vedere al exprimarii si mai stiu eu ce alte puncte de vedere… Privind mai in profunzime sau citind printre cuvinte, nu cred sa ma fi exprimat mai bine vreodata. Si ele o stiu prea bine. (Astept confirmarea! :P)

Asta e un moment de fericire din aia adolescentina. Parca am primit prima bicicleta de ziua mea si vreau sa afle toata lumea… Hehe! Chiar am primit bicicleta de ziua mea!!!

Da. Scriam. Scriu de multi ani. Scriu tot felul de nebunii carora imi placea sa le zic poezii sau cartea despre noi sau dear diary… iar senzatia care ma incerca atunci cand citesc acele randuri este de nedescris. Parca ma intorc in timp si privesc de undeva de sus cele intamplate. Parca retraiesc momente, mai bune sau mai rele. Si partea buna e ca nu as schimba nimic. Chiar nimic. Totul a fost perfect asa cum a fost, daca ar fi fost altfel poate ca astazi nu mai eram aici si nu mai scriam de ele. Daca „coltul de la geam” nu exista, nu am fi existat noi… verile ar fi fost probabil mai triste si anii cenusii.

Bun. Am deviat iar de la subiect. Vroiam doar sa spun ca prietenii adevarati raman pentru totdeauna. Ca sunt langa tine sau la sute, poate mii de km departare, ei vor ramane pentru totdeauna! Ochii care nu se vad, NU se uita! Depinde numai de noi!

4 Comments

  • lola Posted 04/09/2008 07:39

    „Erau in cutia aia aproximativ 10 ani din viata”… aha!…. te-am prins…deci amintirile sunt totusi intr-o cutie:))

  • andres Posted 04/09/2008 07:58

    :)) Clar m-ai prins! Dar… erau 10 ani pusi in cuvinte si cuvintele in cutie… cam uratica ea… 😀 dar da, cutie!

  • dana Posted 18/09/2008 00:28

    „Ochii care nu se vad, NU se uita! Depinde numai de noi!” asa e
    :*

  • Trackback: Thoughts about nothing… » Blog Archive » Ochii care nu se vad, nu se uita!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.