time read
Inca de ieri stau cu geamul larg deschis. Vreau parca sa atrag primavara si soarele in camera mea, sa le indes intr-un borcan si sa le fac sa straluceasca cand am eu chef… mereu. Si ma trezesc ca e dimineata, e soare, apoi e seara, sunt stele, apoi iar dimineata. Ma sperie timpul. Ma sperie pentru ca azi e, maine nu mai e. Si parca alerg eu in urma lui, facand semne disperate soferului sa mai stea putin, sa ma ia si pe mine. Vreau sa mai simt o clipa razele soarelui pe fata. Vreau sa ma mai bucur putin de zi inainte de somn…
Acum niste ani priveam cu ochii mariti de entuziasm viitorii 18, 20 de ani. Si parca altfel trecea timpul. Cu cat ii asteptam cu atat se apropiau mai greu. Acum ma uit sec la 30 si el se uita in ochii mei si rade. Si ii rad si eu lui in nas, dar el imi rade mai tare pentru ca vine repede. Am trecut prin diverse stari, de indiferenta, de semi-soc (sper sa nu vina si socul!), de incantare, de „wow! 30, ce tare, ca in filme!” si in final ramane acel „si ce?”. Cum au venit anii de pana acum, asa vor veni si urmatorii. Cum noi, unii, infruntam pragul de 30, altii infrunta 40-ul sau 60-ul. Nu merg mai departe, ca de la 70 va fi frumos. Nepoti mai putin agitati, carti multe, cafea cu lapte si plimbari in parc. Asta in cazul in care apucam 70-ul.
Cel mai greu cred ca a fost la 14. Sa imi spuna mie cineva ca 14 a fost o varsta ok! Ganditi-va doar la poza aia de buletin. Bine, poate tu ai avut poza misto, dar esti UNICAT! Noi restul vom trai mereu cu amintirea pozei de la 14 ani. Pfaaaa! Acum la 30 e frumos. Purtam tocuri inalte, cravate, avem diverse gadget-uri si neuroni grasi de atata informatie. Niste smart ass-i, ce mai!
Sa ma intorc inapoi la primavara si soarele meu. Este o vreme minunata, numai buna de citit pe banca in parc, de iesit la o terasa sau o plimbare cu bicicleta, rolele, copilul in parc. Poate anii se duc, dar primavara e aici, ne incalzeste cu soarele ei. Va veni si verdele imediat si vom incinge ditai hora in batatura. Nu! In fara blocului. Adica nu! In…tr-o gradina mare!
2 Comments
Si eu stau cu geamul deschis, asa sa intre toata primavara peste mine 🙂
…
Cred ca timpul de care spui tu , e tare realativ. MI-a fost dat sa cunosc oameni foarte tineri in buletin si foarte batrani in suflet si invers. Am mai spus pe un blog, acolo unde merg eu la pilates, este o doamna de 60 de ani. E plina de viata, are unor, nu si-a pierdut aerul strengar din ochi, ne povesteste de sotul ei asa intr-un fel duios, ce mai e un adevarat model ptr noi astea mai tinerele care de multe ori, abia tinem pasul cu ea 🙂
Timpul este relativ intr-adevar. Varsta din buletin coincide rareori cu varsta de pe chipul si din sufletul nostru. Anii ne-o iau de multe ori inainte… mai urat e atunci cand ne trezim la anumite varste, nu tocmai inaintate si sufletul nostru e cu mult mai… lipstit de tinerete (ca sa nu-i zic batran).
Add Comment