Cum stai cu fericirea?

M-a intrebat cineva odata daca sunt fericita. M-am uitat lung la el, credeam ca rade de mine. Vorbea serios. Mi-a luat mana intr-a lui si a repetat intrebarea cu un zambet senin: „Esti fericita?” Am lasat la o parte raspunsul usor ironic care mi s-a asezat pe limba. Am lasat la o parte nedumerirea legata de aceasta intrebare total deplasata in momentul si locul rostirii ei. M-am gandit o clipa, cea mai scurta clipa… si am spus „Da. Sunt fericita. Cand nu voi mai fi, voi avea grija sa-mi recapat fericirea…”

Acum, privind inapoi, am senzatia ca au trecut vesnicii si fericirea de atunci mi-a fost doar iluzie. Dorinta prea mare a ceva ce ar fi putut fi… A fost un moment de fericire imensa pe care l-am tinut pana soarele s-a ascuns in zapezi albe si reci. Si astfel de momente am tot avut, insa nu am avut niciodata curajul sau curiozitatea de a ma intreba daca sunt fericita. Daca ceea ce fac imi aduce zambete si implinire, daca ceea ce fac ma ajuta sa ma trezesc dimineata plina de entuziasm. A trebuit sa ma intrebe altcineva intr-o zi oarecare pentru ca eu sa ma trezesc la viata.

Din acea zi imi pun frecvent aceasta intrebare… asa am putut sa iau decizii pe care altfel nu le-as fi luat. Am lasat in urma oameni, joburi, iubiri. Am lasat in urma vieti traite fara sens pentru a pasi catre altele. Este drumul ala pe care il iubesc, drumul meu catre departe, catre fericire.

De unde stiu ca voi gasi fericirea in alta parte? Ei bine, nu stiu, nu am nici cea mai vaga idee daca ea ma va astepta dupa colt, la a doua statie sau in alt oras. Nu stiu. Dar prefer sa am speranta ca voi avea ce imi doresc, decat sa am certitudinea ca aici nu voi avea niciodata mai mult. E ca un job la care mergi de mult timp. Stii totul despre el, nu mai ai ce invata. Iti aduce o oarecare siguranta, stabilitate, insa nu e ceea ce vrei. Nu te mai face sa zambesti. Si e ca o relatie in care nimic nu se intampla, tragi de el sau de ea pentru putina atentie, diminetile sunt la fel, serile mereu la fel. Abia daca va mai atingeti, abia daca va mai vorbiti. Entuziasmul a disparut si lumea e lipsita de culoare, e mai cenusie ca norii de ploaie. Exista o singura solutie, un pas, acel pas catre mai departe. Acel pas pe care multi dintre noi se incapataneaza sa nu il faca. Sa fie vorba de lipsa curajului? Atunci ar fi trist. Nu am avea curajul sa fim fericiti.

Esti fericita? M-a intrebat cineva, candva. Da. Am spus atunci si spun acum. Sunt fericita si voi avea grija sa fiu mereu. Chiar si cand voi pica de pe bucata mea de fericire, voi pastra o rezerva, aici, in buzunarul de la piept.

Tu cum stai cu fericirea? V-ati vazut astazi?

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.