De data asta voi fi puternica! De data asta voi spune ce simt, voi spune tot si voi fi ascultata. Ma va privi in ochi mirat, dar va intelege odata pentru totdeauna cum merg lucrurile. Restul va depinde doar de el. Va ramane sau va pleca. Indiferent care va fi alegerea finala, voi fi cu fruntea sus, cu privirea catre stele. Nu voi plange, nu voi mai ofta. De data asta voi spune tot…
Cuantune – This Time
Cati dintre noi nu ne-am imbarbatat asa? Cati dintre noi nu am decis, asa, intr-un moment de revolta maxima sa nu ne mai lasam sufletul calcat in picioare sau nepasare? Cati dintre noi nu am hotarat intr-o noapte fara vise si cu ganduri marete sa ne luam inima in maini si sa o punem pe o tava de argint, sa ii aducem iubirea ca si ofranda sau sa o izolam intr-un turn de fildes. Am decis… dar dimineata ne-a venit de fiecare data cu acel „hai ca totusi nu e asa rau, poate de data asta…” si am renuntat la gandurile mari si pus piciorul in pragul iubirii.
Renuntam sa cerem ce dorim pentru ca suntem slabi, teama de a pierde putinul pe care il avem e mai puternica decat dorinta noastra de a avea ceea ce ne dorim, ce avem nevoie. Si speram ca el sau ea va citi printre randuri, ca maine va fi ca la inceput sau va fi cum noi visam. Dar nu e asa. Deloc! Cand e vorba de iubire, cititul printre randuri nu se pune, cititul gandurilor nici atat, ei nu stiu ce vrem, ce simtim, ce avem nevoie daca nu le-o spunem. Si poate ca nici atunci nu vor intelege. Dar trebuie sa insistam, sa cerem, sa ascultam, sa oferim.
Si atunci cand obosim sa mai cerem, cand obosim de atata asteptare a ceva ce nu va mai veni, ar trebui sa plecam. Sa ne luam jucariile si sa mergem spre alte orizonturi, sa ne cautam rasaritul de soare in alta parte. Atata timp cat soarele inca rasare va mai fi si speranta intr-o iubire mare inconjurata de aura de pasiune pe care ne-o dorim, o iubire cu tineri de mana si sarutari fara sfarsit, o iubire cu nopti albe si vise tesute in doi. Atunci cand reusesti sa adormi in bratele lui si sa te trezesti cu zambetul pe fata carpita de somn stiind ca el e acolo si zambeste pentru tine, poate doar atunci vei stii ca ti-ai gasit soarele. Chiar daca afara ploua, chiar daca s-au asternut pe cer nori desi si grei de ploaie. Un zambet, o mangaiere si un sarut. Daca nu le ai, ar fi timpul sa le ceri.
De data asta voi spune ce simt, voi merge pana la capat, chiar daca acel capat inseamna a calatori singura prin desertul gol si sec, chiar daca stiu ca se va intampla sa imi para rau. Merit mai mult si stiu ca ceea ce imi doresc exista… undeva…
6 Comments
Despre plecari, deci…Scrii tare frumos si optimist si-mi face bine sa citesc si asa ceva. Cat despre cuvinte…fac progrese 🙂 Te pup.
Frumoase incurajari ai subliniat in aceste randuri…
Nimic nu merita sa te opreasca din a-ti oferi implinirea. Numai ca de multe ori, din dorinta de a simti, de a ne bucura de cele ce ni se pot oferi, putem omite sa daruim…
Multumesc Anda!
Avem nevoie de optimism, uneori pic si eu in butoiul cu melancolie, dar de cele mai multe ori incerc sa vad partea plina a paharului… chiar daca este aproape gol. Iar despre cuvinte, sa zicem ca sunt pe drumul cel bun. Te imbratisez muuult si bine! 🙂
Ganguritu, daruirea nu trebuie omisa. Din pacate se intampla… din egoism, din diferite motive cunoscute sau mai putin cunoscute. Ar trebui sa avem in atentie NOI si nu EU. Daca am avea NOIul in vedere, poate ca am darui mai mult…
Andres, cata dreptate ai, sunt momente cand trebuie sa plecam, fara sa mai fortam lucrurile si sa cautam altceva. M-am regasit pe mine cea de acum multi ani in articolul tau…cea care apoi, evident, a plecat si bine a facut. Zi frumoasa!
Dunia, plecarile sunt sanatoase. E mai greu primul pas, decizia. Apoi totul devine clar, logic, plin de sens. Pana are loc declicul ala simtitm cum pica cerurile pe noi si ni se ineaca toate corabiile… apoi, putem zbura.
Zambet tie si o noapte senina!
Add Comment