time read
Ce zi lunga… si plina… si rece si calda…
Cand am iesit dimineata pregatita sa intampin ploaia si am vazut cum ninge, m-am trezit zambind prosteste cu privirea atintita in sus spre cer – ce noroc pe capul meu cu umbrela transparenta! Au trecut niste vecini pe langa mine, credeau probabil ca m-am trezit bine. De unde atata! Doar ca fulgii aia superbi mi-au dat starea de carea aveam nevoie…
Si ziua s-a scurs usor (ce minune!), traficul a fost lejer, liber la metrou, la serviciu telefonul a fost relativ linistit… si apoi a iesit soarele. Asta mi-a pus capac. Am zambit si soarelui. L-am lasat sa imi sarute pleoapele si l-am imbratisat cu toata suflarea. Si cerul a fost cu ochii pe mine de acolo dintre nori. Il port cu mine acum…
Am auzit la un moment dat o stire, un nene a murit lovit de un turture. L-a lovit in cap si paff. Gata. S-a terminat. Parca in Iasi s-a intamplat… dar nu asta conteaza, ci faptul ca viata atarna de un fir de par. Cand ne vine sfarsitul? Poate fi in minutul urmator… Ca sa imi intareasca „buna dispozitie”, mi-a mai povestit si tata de un fost coleg omorat saptamana trecuta intr-un accident stupid de masina. Apare prin ziare… Nu mai dau link-uri ca e si asa destul de tragica povestea. A murit.
Nu sunt astea momentele in care ar trebui sa facem ceva cu viata noastra, sa alegem drumuri, sa facem declaratii, sa iubim, sa imbratisam, sa traim? Da. Dar din pacate suntem atat de… oameni, incat lasam pe maine tot. E si maine o zi.
Daca ea nu va mai veni? Daca trenul nu va mai opri in gara noastra? Ce vom face atunci? A fost o zi lunga, v-am spus. Maine poate ca voi spune „mi-e dor de tine” si „te iubesc”… as spune acum, dar parca vad ca imi iau injuraturi! 😀
Noapte buna va doresc!
PS: Nu mai asteptati trenul, luati-o pe jos, e mai sanatos.
Add Comment