Imi place la nebunie ploaia de vara. Astazi am simtit pentru prima data acel miros specific de ploaie… si nu o ploaie oarecare, ci ploaia de mai. Asta este luna mea, luna in care totul straluceste in mod deosebit. Luna in care totul pare desprins dintr-o poveste cu zane. Acest mai a inceput cu un soare superb si a continuat cu muzica si clasicul „dat din picior” pe plaja, sub o mare de stele. Imi dau seama ca nu am reusit sa simt temperatura apei… dar nu asta e esentialul.
Am fost acolo si am simtit briza si mirosul marii. Soarele mi-a incalzit zambetul. Marea asta are ceva magic. Nu m-am putut gandi la nimic… doar la faptul ca eram acolo, mai devreme decat obisnuiam. Si la final a plouat. Parca marea nu vroia sa ma lase sa plec…
Ploaia asta are ceva magic in ea. Imi aminteste de verile trecute, de baiatul care iubea ploaia, caruia ii placea sa se plimbe fara umbrela… si de mine care radeam de el. Imi aminteste de verile cand alergam desculta prin ploaie cu mamaie in urma mea urland isterica sa trec in casa. Imi aminteste de plimbarea prin padure dintr-o vara de demult.
Aseara am reusit sa prind trenul spre casa cu cateva minute inainte de plecare. Nu mi-ar fi parut rau sa il pierd – inca o zi la mare nu-i de colo. Am stat pe plaja pana in ultimul moment sperand ca ploaia se va termina… insa nu! Ploaia a continuat sa cada si eu, noi toti, am continuat sa dansam sub umbrelele imense. Zambeam gandindu-ma ca intr-o ora voi fi in tren, ca in 50 de minute voi fi in tren, ca in 40 de minute voi fi in tren… Apoi numaratoarea inversa a inceput. Si, ca si mine, jumatate din cei aflati la mare s-au grabit sa plece. De aici si intarzierea plus riscul de a pierde trenul…
L-am prins. Am urcat in tren cu apa inca scurgandu-mi-se prin par, respirand de parca urcasem 1000 de trepte… Mi-am gasit locul. M-am asezat. Dupa ce am reusit sa respir normal am dat un telefon si apoi printre cei multi care veneau din Vama, l-am vazut pe el – tipul superb din tren pe care te multumesti sa il privesti cu nesat. Nu aveam chef de small talk cu nimeni insa a privi si a schimba priviri nu m-a solicitat prea mult…
Si ploaia o sa imi aminteasca de acest 1mai ca de toate celelalte lucruri de neuitat. Pentru ca asa e viata, o insiruire de momente magice care se transforma in amintiri pretioase…
Sa mai ploua! Dar cu masura 😛
5 Comments
car-i treaba cu ceasul?mai precis cu poza din ceas? 🙂 ….scuza-ma, dar nu m-am putut abtine!a fost prima idee ce mi-a venit in cap…si singura deocamdata 🙂
:))
doar un ceas care mi-a placut… ca s-a intamplat sa fie Ricky Martin e altceva… poate fi interpretat in multe feluri, ceasul ca si timp – trecut, prezent si viitor, poza ca o amintire de demult… sau pur si simplu un ceas 😉
,,sa il privesti cu nesat,, 🙂 sper ca nu inseamna ,,sa te holbezi la el,,?!scuze pt expresie!dar eu stau mai prost cu vocabularul
ps:a fost frumos oricum ce ai scris…cred 🙂 ,dar expresia aia m-a facut sa rad si trebuia sa intreb totusi
:)) da! suna funny! am scos subliniat faptul ca era frumusel rau ;))
Add Comment