E septembrie. Din nou septembrie. In curand vor ingalbeni frunzele, se vor face apoi aramii si se vor legana in ulimul lor dans… A venit toamna, asa cum vine an de an, pentru ca noi sa celebram sarbatoarea culorilor. Dar nu a venit oare prea repede? Inca ma ia cu frisoane cand ma gandesc la zilele de iarna care parca tocmai s-au topit in arsita verii.
Simt ca ma repet si eu asa cum se repeta anotimpurile, prea des… Este oare o varsta de la care simtim altfel scurgerea timpului? Este o varsta de la care clepsidra isi intoarce orele mai repede? Acum niste ani parca aveam veri mai lungi, ani mai lungi… acum nici nu venim bine de prin vacante ca ne e gandul la revelion, iar in noaptea de revelion ne si vedem pe plaje aurii cu valuri inspumate… De multe ori ma sperie trecerea timpului si as vrea sa-l mai tin putin, sa stea pentru mine cateva ore in plus, cateva zile sau ani.
Anii trecuti ma intrista luna septembrie, ma intrista pentru ca stiam ca vara s-a stins si in curand va fi totul alb. Nu imi place alb. Imi place verde, imi place albastru… Acum insa septembrie e totuna cu iulie, cu februarie, cu decembrie. O alta luna. Alt moment. Este momentul in care imbratisez o luna pe care nu am imbratisat-o niciodata la fel. Era mereu urata. In septembrie se scuturau castanii. In septembrie se termina vacanta si ne indreptam spre scoli cu umerii lasati de atata tristete ce pica in valuri peste noi. Castanii se scutura in continuare. Scoala e doar o umbra din trecut. Imi ridic privirea zi de zi catre cerul inalt si albastru si ma intreb de ce nu l-am privit asa mereu? De ce acum e mai albastru, de ce are stralucirea asta?…
Timpul trece grabit si ne agata si pe noi in drumul lui. Uneori ne oprim, imbratisam din privire peisajul si iubim, alteori alergam cu ochii inchisi visand la maine, mereu la maine si niciodata la azi. Imi doresc ca azi sa fie cea mai frumoasa zi din viata mea, mereu azi si nu maine. Ieri e deja o zi moarta, maine o surpriza, dar azi… offf, azi poate fi acea zi!
Vroiam sa spun ca a venit toamna, toamna colorata si vesela, toamna iubita si plina de iubire. Deschideti ochii si priviti-o, deschideti ferestrele si imbratisati-o, deschideti-va inimile si primiti-o! Are in ea zgomotul orasului… dar e al naibii de frumoasa!
5 Comments
prea multa fericire pe blogul asta…
O fi bine… o fi rau… Sper sa se ia 😀
si patul de frunze-i mai fain galben, sau rosu-violet ca cel brun-portocaliu. aduce am inte de bed of roses si melodia te binedispune asa cat sa nu simti ca vine iarna! 🙂
Superba melodia 😀 Sa o punem putin pe repeat!
Add Comment