Doi ani de vacanta. Doi ani de iubire.

time read
Articolul are 431 cuvinte și se citește în 1 minute.

Nu, nu va voi povesti despre vacanta mea minunata de doi ani – pentru ca nu am avut. Si nu va voi povesti nici despre iubirea mea sau vreo iubire de doi ani. Nu cred ca iubirile se masoara in ani. Ele sunt sau nu sunt.

Ma gandeam in seara asta la timpul pe care nu il avem. Ma intrebam, de fapt, oare cum au unii timp de ei pe langa serviciu, pe langa casa si copii, pe langa toate nebuniile de zi cu zi? Cand stai acasa ai timp de toate si iti mai si ramane – intervine plictiseala, desi mie nu mi se intampla (si am avut o perioada destul de lunga de stat acasa). Dar cand intri in campul muncii, un camp dorit mai ceva ca in vremurile de demult cand stra-stra-bunii nostri se „razboiau” pe bucati de glie, timpul se stinge brusc. Acum e dimineata, acum e seara, acum e luni, acum e duminica. Cum isi impart timpul ei, cei cu copii, cei cu multe responsabilitati, astfel incat sa nu neglijeze nimic din lucrurile lor importante?

Poate ca in timp ne adaptam cu totii la situatie, responsabilitatile vin una cate una si se instaleaza confortabil in vietile noastre, iar noi nu le dam atentie decat atunci cand ne darama. Dar cazuti fiind ne dam seama ca nu prea avem de ales si mergem mai departe. Ne ridicam si pasim inainte cocosati de greutati. Le ducem pas cu pas ca Sisif. Suntem pedepsiti de timp. Asta ar fi partea gri a situatiei. Partea roz e aia in care realizam ca suntem mari si puternici, cand e cineva acasa care sa ne zambeasca. Cand copiii ne intind manutele si ne trag usor in lumea lor simpla, minunata. Prin ochii lor ne regasim timpul, prin iubire ne regasim pe noi. Si unii dintre voi imi vor spune acum, asa, cu juma’ de glas: „si noi, cei care nu ne-am gasit iubirea, care nu…”. Nu am raspuns pentru voi mai mult decat as avea pentru mine… toate la timpul lor dragilor, toate la timpul lor!

In urma cu doi ani eram pe un drum, eram in cautarea a ceva. Acum am pornit pe un altul. Timpul mi-a devenit din nou scump. Iar iubirea… pentru ea nu am cuvinte. Ea vine si pleaca. Poate ca va ramane intr-o zi pentru totdeauna. Poate ca doi ani vor fi de data asta trei, sapte, multi. Poate. Timpul e cel care ne rezerva cele mai neasteptate surprize, iar eu sunt aici sa ii zambesc.

Voi cum va intelegeti cu timpul? Il alergati voi sau va alearga el? 🙂

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.