time read
Iarna a trecut. Frigul s-a topit si el. Asta e senzatia pe care o am de ceva timp incoa’… Si nu inteleg de ce. Dimineata deschid ochii si vad aceiasi copaci albiti de chiciura si un fior ma trece pana in varful degetelor. As dormi in continuare, as visa la soare si la caldura nisipului, dar jumatatea de ora mi se scurge ca o clipa. Uneori ma mai pierd putin in cate-un vis frumos si adanc, dar ceasul ma trage inapoi cu rautate. Si pasesc in frigul zilei, in gerul asta de ianuarie. Dar frigul e fals. Imi vine sa rad de el, pentru ca de fapt nu exista. E ca o pacaleala de luna aprilie timpurie. Dupa ce Craciunul s-a dus, dupa trecerea minutului care ne-a fost punte catre noul an, ce a fost mai trist si mai urat in anul trecut a ramas acolo, ca dupa o bariera. Si frigul e cel mai rau dintre relele care imi trec prin minte.
Acum e de fapt bine. Nu cald, nu soare sufocant, nu ploaie, doar bine. Si ma duc incet cu gandul la iubirea mea cea de toate anotimpurile, la marea mea frumoasa si draga. O am in suflet si in gand mereu, o am pe birou si in poze si pe desktop(uri). Daca ar fi sa pun pe hartie toate gandurile care ma incearca, ar aparea marea la fiecare trei cuvinte. Ar aparea cate o scoica pe post de virgula si fire de nisip ar fi punctele la final de vise…
Dar acum nu pot decat sa visez. Visez ca adun marea intr-un pahar si o tin langa mine in fiecare secunda. Ii ascult valul cum isi canta iubirea, ascult scoicile care mi se sparg sub talpi si ascult pascarusii care-si tipa chemarile. Mi-e dor de soare.
Add Comment