Eclipsa din fotografie

time read

Articolul are 187 cuvinte și se citește în 1 minute.

In urma cu o luna S. m-a intrebat daca poate folosi „asta”. Era o fotografie superba, alb-negru. Nu am inteles intrebarea, ce legatura aveam eu cu imaginea respectiva? Oare era a mea… sau poate mana… da, semana cu mana mea, desi parca nu… Si nu imi aminteam cand am facut acea fotografie, cand mi-a fost facuta. Am privit-o mai atent si am descoperit acel „Andres”. Deja era ciudat. Parca eram intr-o ghicitoare din aceea cu raspuns evident, dar la care te uiti tamp si gandurile ti-s prinse intr-un alb cretin.

„Nu inteleg” am spus, „adica poza???”

Si in timp ce intrebam, imi veneau in minte cuvintele din acea imagine… „eclipsa vesnica cat un sarut”. Poezia mea! O asternusem cu o zi inainte pe blog si iata cum am regasit-o intr-o fotografie. Sa mai spun ce sentiment m-a incercat? Cuvintele mi-s goale si lipsite de orice sens in fata bucuriei care m-a incercat. Daca exista oameni norocosi, oameni cu prieteni adevarati, atunci eu sunt unul dintre ei. Si ei sunt minunile mele de ani multi, pentru toti anii care vor urma!

Va multumesc dragilor, iubitilor, oglinzile mele frumoase!