“Am fost programata de doctor sa mor anu’ asta, de aceea sunt atat de volatila…”- aceasta este singura fraza pe care am prins-o in multitudinea de cuvinte pe care ea, femeia cu bluza turcoaz si geanta rosie-lacuita le insiruia fara incetare. Erau ca firele de nisip ridicate si amestecate de vant. Cuvant dupa cuvant, povestea a zeci de intamplari spusa grabit, amintirile unei minti bolnave… sau poate era o minte trista a unei femei singure. Imi aduc aminte ca am mai intalnit-o odata. Traversa o intersectie certandu-se cu naluci. Nimeni nu o vedea insa toti se fereau de ea.
In toata vorbaria ei am deslusit acea fraza, ca a fost programata sa moara… nu cred sa mai fi auzit ceva spus atat de senin, atat de clar, atat de sumbru si care totusi sa para atat de sincer si adevarat… Si de cand ne programeaza doctorii moartea?
M-am trezit azi cu mult dupa ce a sunat ceasul. Stiam ca voi intarzia, insa nu m-am grabit deloc. Simteam nevoia sa privesc. Sa observ fiecare om, fiecare privire, fiecare zambet sau chip lipsit de expresie. Cautam in fetele pe care le vedeam amintirea visului din noapte precedenta, cautam amintirea unei mangaieri primite… insa totul parea atat de sters, nici macar un licar de amintire a unei strangeri in brate, nici umbra vreunui sarut. Doar oameni, umbre fara chip, fara amintiri, fara trecut pasind orbi catre un viitor fara sens.
In tot golul diminetii asteia auzeam doar mersul tramvaiului. Un mers leganat, uneori brusc si chiar violent. Am ajuns sa cunsoc partile senine si partile tulburi ale acestui traseu. Stiu cand sa imi tin echilibrul si cand sa stau relaxata. Stiu ca atunci cand va veni portiunea tulbure din traseu, tramvaiul va dezechilibra pe cineva…
Tramvaiul asta morocanos a fost pur si simplu programat sa isi urmeze dimineata de dimineata traseul gaurit intr-un zgomot dureros de enervant… Si cineva a programat o moarte. Moartea unei doamne care acum nu se mai poate opri din vorbit. Pot oare acum sa o compar cu tramvaiul? Pot oare sa spun ca vorbeste intr-una si nu se poate opri cum nici tramvaiul nu se opreste in drumul lui?
Da, pot spune orice. Fiecare dintre noi avem dreptul sa vorbim. Doamna cu bluza turcoaz vorbea si cred ca vorbeste si acum. Are o viata de povestit, are amintiri de scos la suprafata. English to Marathi dictionary . Vorbeste pentru ca probabil ii este teama de a nu isi pierde acest drept, de a nu-i fi luat de catre Doctorul care i l-a luat.
Teama ne face sa actionam nefiresc. Sa plangem, sa radem, sa fugim, sa tipam, sa tremuram, sa vorbim… Teama de a nu ne pierde pe noi ne pune in situatii ciudate din care iesim in moduri neasteptate.
Incep sa ma pierd in cuvinte, de aceea voi incheia aici cu o intrebare… este moartea programata? Pentru ca daca e, as vrea sa o reprogramez. Sa vina atunci cand ma voi satura sa fiu fericita, cand nu voi mai avea nimic de spus, cand nu voi mai avea ce citi si nici cuvant de pus pe hartie… atunci cand ma voi plictisi sa iubesc si ma voi satura sa fiu iubita, atunci cand marea nu ma va mai astepta si muzica nu imi va mai spune nimic… sa vina cand o voi chema eu.
Noapte buna!
Add Comment