„Avem nevoie si de iarba” spunea un cantec acum un timp, acum o viata. Avem nevoie de verde si de soare. Avem nevoie de timp si avem nevoie de noi. Dar tocmai noi nu avem parte de noi. Suntem in cea mai mare parte a timpului in alta lume, lumea altora. Ne lasam lumea undeva departe, poate acasa, pe perna si ne agitam pana la epuizare in lumea lor. Apoi, cu spatele cocosat si ochii rosii de atatea ore de privit in ecranul ce a spus stapanire pe mare parte din cele 24 de ore, ne intoarcem in lumea noastra. Si ea e mica, trecerea e scurta. Venim in lumea noastra pentru a ne odihni si a ne intoarce in lumea lor. Cam asta e viata multora dintre noi. Pana cand?
Mi-ar placea sa vina ziua aia in care sa ma ridic si sa spun „gata, pana aici” pentru a pleca apoi in lumea mea, pentru a-mi vedea prietenii cand vreau, pentru a vedea un film la cinema la ora 10.30 si a-mi bea cafeaua in parc pe o banca la soare. „Gata, pana aici” voi spune intr-o alta zi cu soare cum am mai facut si poate ca atunci va fi pentru totdeauna. Viata asta e nemaipomenita, dar habar nu avem sa o traim. Trebuie sa ne dam de multe ori cu capul de diverse pentru a deschide ochii, pentru a ne trezi si a o vedea la adevata ei valoare.
Unu vs. George Nicolescu-Mai avem nevoie si de iarba
Daca tu te-ai trezit, spune-mi te rog cum, cum ai reusit si care a fost prima senzatie. Daca nu te-ai trezit, atunci grabeste-te! (Si ia-ma si pe mine :D)
4 Comments
in sfarsit ai ajuns si tu in punctul in care am ajuns si eu de ceva timp….
si ce facem? vorbim despre asta si mergem mai departe. inca astept si eu zvacul ala care sa ma impinga putin mai tare….
Da, am ajuns. Dar nu stiu ce astept, serios. Sunt in tratative cu Jupiter, ma tot abureste cu una alta…
da….cred ca isi baga Venus coada pe acolo :))
Add Comment