In drum catre departe e ceata. Se vad doar campuri nemarginite si paduri cenusii pline de copaci dezbracati de viata. Au fost candva cu zambetul in crengi. Acum sunt doar umbre pictate stangaci in noapte. Si speri ca la capat de drum sa gasesti un soare mic, sa iti lumineze privirea. Soarele apare ca o portocala de plastic, te amgeste cu raze aramii si reci ascunse de norii grosi de ploaie de toamna grabita sa plece.
Am zambit larg soarelui ascuns, am privit dincolo de nori si ceata s-a stins incet, ca o predea de voal. Am zambit pentru ultima data soarelui meu… si el s-a stins. A apus in noapte. Am zambit din nou. Luna era acolo sus imbracata si ea in nori.
Unde s-a scurs primavara si vara toata? Unde s-au dus zilele calde si ploile de vara? Unde au trecut zilele si lunile si anii toti? Ii caut in fotografii ingalbenite de praf si uitate pe nicaieri. Si nu ii cer inapoi, cer doar sa se scurga mai incet cu mai putina graba si mai multa bucurie, cu mai multe zambete si imbratisari.
Cautam astazi in ruginiul frunzelor raspunsuri la intrebari ce bantuie spatiul pe care-l respir. Ele ramaneau agatate undeva in aer pentru ca vantul sa le ia si sa le poarte undeva departe. De ce? Cum? Cand? Din nou de ce? Sunt intrebari la care doar cerul cel verde si copacul intunecat imi vor raspunde… candva intr-o noapte cu soare…
2 Comments
din ce in ce mai bine
superb….
Multumesc >:D<
Add Comment