time read
… de ieri. Am avut un drum in oras si stateam in masina, pe scaun, imi citeam cartea. La una dintre statii a urcat o tipa cu doi copii. Nu ii vedeam fata, dar imi parea atat de scortoasa dupa ton… as fi zis ca e vreo bona ciufuta. In fine. Fetita se aseaza langa mine si, pentru ca mama ii spusese sa taca daca nu are nimic interesant de zis, incepuse sa bolboroseasca ceva. La un moment dat imi atinge mana. Ma uit la ea si ii zambesc. Incepe sa vorbeasca, imi spune sa ghicesc la ce animal se gandeste, ea spunand „yes/no”. Ok. M-am jucat cu ea. Apoi a pus ochii pe semnul meu de carte. Era colorat. I l-am dat ei. Cand a coborat a fost atat de draguta, ca m-am topit toata. Nu numai ca mi-a multumit, dar s-a si intors sa ma pupe. Copiii sunt cu adevarat extraordinari, schimba starea de spirit… in mai bine, in mai rau, nu conteaza, o schimba instant. Fetita asta mi-a dat un zambet cat casa! Il am si acum 🙂
4 Comments
Eu m-am topit doar citind, imi imaginez reactia ta:) . Daca am avea rabdarea sa-i privim mai atent ,am avea parte de adevarate lectii de viata de la mititeii astia.
cat de simpatic 🙂
si partea frumoasa e ca mi-ai transmis si mie acelasi zambet mai departe 🙂
@Maya: e ca atunci cand te emotionezi total, te fastacesti si te balbai 😀 Superba senzatie!
@Sebu: sa se duca pe la fiecare zambetul, sa imi vina inapoi si sa plece iar 😀
Add Comment