How Bizarre!

I love you! what?Este o melodie care ma stresa acum multi ani sau poate era vocea solistului… Insa imi placea, era un fel de combinatie de sarat cu dulce – ma irita si totusi o ascultam iar si iar.

Suna Bizar, nu? La fel ca si melodia este acest cuvant… bizar. Auzindu-l acum ceva timp spus de o voce mult prea draga, m-am indragostit pe loc. Bizar-ul a devenit cuvantul acela superb pe care il uit mereu si dau cu search-ul sa mi-l aduc aminte.

Si daca stau bine sa ma gandesc traim intr-o lume bizara, o lume in care ne invartim  in cercuri care mai de care mai patrate, lucram cu oameni ciudati, suntem acum fericiti si in secunda urmatoare plangem cu lacrimi de crocodil innodate sub barbie. Azi iubim pana la cer si inapoi si maine… maine uitam sa iubim, uitam de el si de ea, uitam de noi, uitam sa ne mai trezim cu aceeasi euforie de ieri – devenim partea noastra gretoasa si cenusie. Apoi explodam intr-o noua fericire. Ii sufocam pe cei de langa noi cu iubirea noastra si ne transformam din nou in papusi de zahar, atat de mult zahar incar riscam sa dam in diabet.

Suntem bizari. Zambim, plangem, ne nevrozam, iubim, tipam, uram, sarutam, imbratisam, lovim, traim, disperam, ne stresam si stresam, iar iubim…

Bizanteria asta ar disparea daca am stii sa pastram iubirea, daca am stii sa ne pastram zambetul in fiecare zi, daca am imbratisa cu sete fiecare zi si am spune „te iubesc” nu uneori, ci atunci cand ne trece prin cap, cand cel mai firav gand ni se infiripa in minte. Unii spun „te iubesc” la ocazii, altii cand li se spune, mai sunt unii care spun doar in week-end sau dupa o partida ( de table, sex, sah, tenis etc.); cei mai multi insa uita cu desavarsire sa mai spuna „te iubesc” si e trist. Cu adevarat trist! ( Daca ai reusit sa citesti pana aici pune mana pe telefon sau mail si spune-i ca il/o iubesti, fie ca este iubit/iubita/sot/ sotie/mama/tata/sora/ prieten… doar fa-o!)

E bizar cum realizam noi ca suntem mari, ca acum ne permitem sa vorbim deschis, ne permitem sa iubim cu nesat si sa ne asumam riscuri. Ne permitem sa inselam si nu permitem sa fim inselati. Si mai bizar este cum au unii acea inocenta pe fata cand spun „dar ce am facut?”. E bizara reactia lor si reactia noastra. E bizara puterea de a inchide ochii si de a lupta mai departe avand totusi indoiala in suflet si increderea zdruncinata pe vecie. Dar mergem mai departe cu eleganta si cu nasul in vant. Ne permitem sa visam ca „data viitoare ii tai dragalasenia„.

Ok. Nu stiu cum de am ajuns la subiectul asta… de la bizar la inselatul traditional. Poate de vina e cartea pe care o citesc acum… pe care o voi lasa in favoarea cartii lui octombrie. Voi relua subiectul cu alta ocazie… Si totusi e BIZAR!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.