Inselam?

Inselam. Fie ca ne inselam partenerul, fie ca ne inselam pe noi, acest “a insela” sta in firea lucrurilor si in natura umana. Nu spun ca este un lucru bun, insa nici nu il condamn. De ce as face-o? Fiecare dintre noi ajungem sa inselam la un moment dat. Mai devreme sau mai tarziu ajungem sa ne intrebam: “Sa? sau Sa nu?”

Fie ca ne place sau nu, acesta (intrebarea) este pragul pe care deja l-am trecut. Credem ca inselatul este dincolo de raspunsul la aceste intrebari. Din pacate, clipa in care ne-am pus intrebarea poate fi asimilata de aceasta stare de fapt “gandul nostru deja a inselat”. Poate ca reusim sa trecem peste situatie cu un “nu merg mai departe”, poate cel de langa noi nu va simti tradarea… este totusi o frumoasa amagire.

Gandul nostru a inselat si zambetul a devenit fals. Devenim actori in propria piesa de teatru. O piesa tragico-comica de doi bani.
Si de unde apare impulsul de a insela? Pornim intr-o relatie fermecati de persoana de alaturi, purtam ochelari de cal si devenim orbi la ispitele din jur. Traim o noua viata in care propria persoana se contopeste cu o alta devenind un noi absolut.

“Da! Il iubesc. Este superb, nu putem rezista unul fara celalalt. Nu este zi in care sa nu ne vedem, ora in care sa nu ne auzim. Cred ca el este…” Asta se intampla dupa o luna, poate chiar doua. Apoi urmeaza o noua etapa. Unul dintre ei vrea mai mult, celalalt ramane in urma. Unul simte nevoia de imbratisari, celalalt se multumeste cu o tinere de mana. Si incet-incet sarutarile pasionale se sting. Urmeaza taceri lungi, incepe sa intervina tv-ul ca si tampon al unei relatii care nu mai exista. Iti dai seama ca nu vezi tv-ul decat atunci cand esti cu el. Asta ar trebui sa vezi?

Ea vrea mai mult. Si cauta ceea ce nu primeste, in bratele altuia. Inseala? Probabil. Insa nu asta e marea problema. Pe cine inseala? e intrebarea. La prima vedere apare el ca si tipul inselat, aparent nevinovat. De fapt, ea se inseala pe ea insasi. Crede ca pastrand tacerea si gasind in alta parte ceea ce are nevoie o va ajuta sa treaca acest hop. Nu face decat sa adanceasca prapastia dintre ei.

In momentul in care ii va spune adevarul sau pur si simplu ca nu mai poate continua relatia, el o va privi nedumerit “dar ce am facut?” Si care e greseala mai mare aici: ca a tacut sau ca a inselat?

Inselam fara sa vrem, inselam iubind, inselam fiind iubiti. Inselam ziua si inselam noaptea… in vis. Am fost in ambele situatii si niciuna nu e placuta de fel. Sa fii inselat e poate putin mai dureros decat o despartire. Nu numai ca el nu te (mai) iubeste, dar e atat de las incat nu e in stare sa ti-o spuna in fata. Iar atunci cand afli, se uita la tine cu privirea aceea tampa de caine calcat pe coada “Iubi, nu e ceea ce pare!”… Si ce pare de fapt? Adica ea, femeia care e in fata lui, care tocmai l-a vazut sarutandu-se cu o alta nu vede bine?

Aici vine si diferenta intre femei si barbati. Ei au impresia ca ele nu stiu, nu vad, nu simt. Atunci cand inseala isi pierd capul si se amagesc totusi cu gandul ca au totul sub control. Femeile insa simt. Atunci cand barbatii inseala, femeile vor afla in cele din urma. Sta in firea lucrurilor.

In cazul femeilor lucrurile se schimba. Inseala si ele, dar o fac cu cap. Iar daca este vreun barbat care s-a dat rotund ca vai! el a aflat ca este inselat, atunci s-a inselat! A aflat doar pentru ca ea a vrut sa stie. Si nu laud abilitatea noastra de a insela. Cred ca preferam sa nu ranim, sa nu provocam suferinta.

Mi s-a intamplat candva sa insel. Nu a aflat nici in ziua de astazi. Insa eu, in ziua in care l-am inselat pe acel baiat care ma iubea pana la cer si inapoi, am realizat ca nu il voi putea iubi niciodata. Cand esti cu cineva si te trezesti gandindu-te adesea la buzele colegului, la mainile superbe ale vecinului sau posteriorul vre-unui tip nou, atunci cu siguranta ceva nu este in regula… Iar daca te trezesti alaturi de un barbat care nu este iubitul tau, relatia deja nu mai exista. E doar o chestiune de timp!

Am pus capat acelei relatii. Am preferat sa iau cu mine “inselatul” si sa plec spre alte taramuri. Mi-a parut rau ca nu l-am putut iubi pe el. Mi-a parut rau ca, desi nu a aflat, a fost inselat de mine. Mi-a parut rau sa il vad plecand cu lacrimi in ochi… Dar cu toate astea, in ziua aceea insorita de august, am zambit dorindu-i fericire, dorindu-i sa fie cu cineva care sa il iubesca pe masura. Am sperat ca o mica dezamagire sa ii aduca o si mai mare iubire in viitor.

Suntem oare in stare sa nu inselam? Suntem in stare sa nu privim pe alaturi o viata intreaga? Dar sa scurtez putin perioada! Suntem in stare sa iubim si sa vedem o singura persoana? Si daca da, pentru cat timp? O luna, doua, sapte, un an, trei, zece? Si ce inseamna de fapt inselatul? Relatie pur fizica? Sau chiar si gandurile daruite tarziu in noapte unui alt el? Pentru ca din acest punct inselatul apare mai repede decat ne-am fi asteptat!

Text scris pentru Cosmoboutique.ro. Participa si tu!

2 Comments

  • drq Posted 08/06/2008 16:11

    Uneori (de foarte multe ori) barbatii sunt foarte superficiali si de aceea sunt foarte usor de „prins cu mata in sac” cum s-ar zice!
    Faptul ca esti mai atent la detalii nu inseamna ca esti mai in masura sa inseli.
    Oricum am intoarce problema NU E CORECT SA INSELI!
    see ya..

  • catadioptru Posted 09/06/2008 05:17

    „Barbatii e porci si femeile e curve.” Ce va mai place sa va imbatati cu apa rece! Dar asta e. daca va face sa va simtiti bine, n-aveti decat. Cum spunea si coment-ul precedent. De intamplat oricum se intampla. Doar ca stim ca nu e corect. Ca femeile simt, stiu sa ascunda… ca barbatii se dau rotunzi… asta e. Normal ca sunt diferiti! Take it as it is!Conteaza cum te simti tu in dreptul tau si fata de partener si cum se simte partenerul. Iar aici exista o infinitate de variabile.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.