time read
S-a mai dus un Expomariage. Un an nou a inceput, oficial!
Cum as putea sa rezum cele trei zile petrecute in cadrul expozitiei? As putea vorbi despre cat de mult stres si oboseala sunt in spatele unui astfel de eveniment, despre munca deloc usoara a organizatorilor, despre zambetele la inceput senine si pe parcurs epuizate pe care le au cei din spatele firmelor. Dar nu voi vorbi de aceste lucruri… daca esti designer stii despre ce vorbesc, daca ai un atelier de creatie, de asemenea ti-e cunoscuta situatia… daca esti, insa, un simplu participant la expozitii (de orice fel) crede-ma pe cuvant! Feericul si acel wow cu care esti intampinat la fiecare stand au in spate dureri de spate, cap, picioare si altele.
Voi vorbi putin despre ele. Miresele fericite. Am avut timp sa vad, sa observ zeci (poate sute) de figuri, reactii fel de fel. De la incantare la disperare, de la nerabdare la nervozitate. Intrau cu un zambet pe fata, treceau de la un stand la altul, probau… si probau si probau… de la a patra proba deja intervenea o oarecare disperare. Nu o data m-am minunat de rabdarea cu care ei se tineau dupa ele, si de indarjirea cu care ele isi cautau rochia de mireasa. De ce erau ei carati printre atatea rochii? De ce trebuiau ei sa isi dea cu parerea cand toate li se pareau ok?
Imi aduc aminte de un tip. O figura lipsita de chef, un el plictisit total… era la doi pasi de mine si vorbea la telefon. Aproape ca m-a bufnit rasul cand l-am auzit spunand: „ba, imi vine sa imi dau pumni! nu mai pot, sunt plictisit de moarte. umblu de opt ore dupa…” si nu mai are rost sa spun cum a numit acel lucru dupa care umbla. Femeile sunt stresante, mai ales cand cauta ceva… sau cand nu stiu exact ce cauta.
Si tot ele, femeile, sunt egoiste. Daca ele „sufera” de nehotarare, trebuie sa sufere si ei, si poate chiar si o mama, un tata. Spuneam si in postul trecut ca e destul o prietena. Cine poate intelege mai bine decat prietena dorinta ta de a gasi ceea ce iti doresti, cine are mai multa rabdare decat prietena? Si cine e dispusa mai mult decat ea sa te suporte in momentele cele mai putin placute.
La finalul fiecarei zile ajungeam sa recunosc figurile care probasera la noi in stand, reveneau, se uitau, plecau, se intorceau… este o tipa de care imi aduc aminte foarte bine. A venit la expozitie in toate cele trei zile (am vazut-o si la Expo Ideal week-end-ul trecut). A fost o rochie care i-a provocat o reactie neasteptata. A inceput sa planga in momentul in care s-a vazut in oglinda. Ce ar trebui mai mult de atat ca sa stii ca ai gasit ceea ce cauti? Daca a cumparat rochia?… Ei bine, nu! A plecat, a revenit, iar a plecat… Ea a fost „mireasa care a plans”.
Pe langa toate cele nemultumite au fost si acele „mirese fericite”. Nu am cuvinte sa exprim stralucirea din ochii lor in momentul in care spuneau „Da, asta este!”. Spunand da rochiei echivala in acel moment cu a-i spune chiar lui da, in biserica, acel da pentru totdeauna… Cand ma gandesc ca aceasta rochie este doar pentru o zi din viata, pare a fi cam prea mult, sau poate prea putin.
Fiind acolo si impartasind fie si pentru cateva momente fericirea lor, imi dau seama ca pana si cautarea este parte din fericirea finala. Cred ca asta e unul dintre motivele pentru care unii au intrat in aceasta lume, pentru care creeaza rochii pentru ca ele sa se simta cele mai frumoase. Fura cate o clipa de fericire de la fiecare, le fura un zambet si il pun in sertarul cu zambete din suflet…
Ma gandeam (pentru ca am avut timp de gandire in tot we-ul!)… acesti oameni nu vand rochii de mireasa, vand de fapt clipe de fericire. Si de cele mai multe ori sunt rasplatiti cu alta fericire. E un schimb continuu…
Datorita lor exista acele „mirese fericite”!
Add Comment