Momente de azi, de ieri, de fiecare zi…

time read

Articolul are 363 cuvinte și se citește în 1 minute.

Ora 22.00. Ma uit indelung la ceas si nu vad altceva decat zero, un zero fix, un zero la fel de rotund ca soarele, un zero infinit ca un cerc fara inceput, fara sfarsit. Gandul imi aduce in fata ochilor imagini de peste zi.

Dimineata: fete mohorate, ochi umflati si dornici de somn, parfumuri ce-si plimba tocurile grabite pe asfalt, machiaje proaspete si rujuri ce abia asteapta sa ramana pe ceasca de cafea. Gandurile sunt indreptate catre sfarsitul zilei si la week-end-ul ce se apropie cu pasi repezi.

Mai tarziu: nimic important, aceleasi situatii, aceleasi mailuri si liste peste liste, parcul e plin de galagie si copiii de viata, as vrea sa fiu acolo doar putin, doar cat un oftat. Ma amagesc cu putea cafelei de a face minuni, dar nu face decat sa-mi dea obisnuitul tremur de maini si o placere trecatoare.

Seara: soarele a apus intre intrarea si iesirea de la metrou. Un el si o ea stau in fata mea. El e indragostit, ea e plictisita. El vrea sa o sarute, ea il impinge. El o prinde de dupa umeri, ea se ridica si spune ceva… Unele dintre noi viseaza sa fie cuprinse de dupa umeri de un zambet indragostit, unele dintre noi cauta tandretea in bratele unui el posac, iar altele… Poate ca era ceva in spatele atitudinii pe care o avea acea fata cu parul inele, poate ca facuse el ceva. Imaginea pe care am surprins-o a fost una totusi atat de plata, de parca incerca baiatul sa inmoaie o piatra si piatra se intarea cu fiecare picatura de iubire. Trist.

Noaptea: patul ma cheama spre el, in verdele infinit, ma imbie la somn si la vise… mi-e dor sa scriu, sa va scriu, sa va incant… poate maine, poate intr-o zi mai buna cand soarele va apune in fata mea si cand stelele vor licari din nou. Poate ca voi scrie in ziua in care ma voi indragosti… Astazi nu am avut ocazia. Poate doar de ciocolata cu care imi ametesc simturile…

Ora 23.00. O melodie se aude pe fundal. Imi imaginez ca asa suna linistea si iubirea, asa suna dorintele implinite…

Simon & Garfunkel – The Sound of Silence