time read
Este toamna… stiu asta si o stim cu totii. Am asteptat insa un semn sau poate aveam nevoie de un semn pentru ca toamna sa mi se instaleze in suflet. Nu ploile, nu faptul ca se intuneca devreme, nu schimbarea orei ce v-a urma mi-au adus confirmarea faptului ca e toamna, ci o frunza. Da, o frunza galbena pe sosea. Doar una. Este si acum in mijlocul drumului, plimbata de colo-colo de masinile care trec. Atunci cand o frunza iti capteaza atentia, cand in toata agitatia zilei mohorate vezi soarele de toamna in galbenul unei frunze, cred ca doar atunci poti spune cu siguranta ca anotimpul cel colorat este prezent.
In valtoarea zilelor uitam sa privim in jur, sa vedem cum peisajul isi schimba culoarea. Ne trezim intr-o zi si realizam ca verdele nu mai e verde, ca soarele nu mai straluceste cald ci rece, ca sandalele s-au transformat in cizme si copacii sunt pe cale sa ramana goi. Ziua aia poate fi o revelatie, dar poate fi si un moment trist. Unde s-au dus zilele de vara, cum de am pierdut primele semne ale toamnei? Ne-ar trebui un robotel micut care sa ne anunte momentele: acum a cazut prima frunza, acum soarele e colorat, acum parcul e plin de culoare, acum… zambeste! Si noi sa ne oprim din activitatea zilnica si sa privim, sa ne minunam de clipa… Un robotel ar fi minunat. Noi nu mai suntem in stare sa ne oprim si sa traim frumosul…
6 Comments
Asa, copilule minunat, asa, adu-ne aminte sa mai privim si in jurul nostru, nu la oameni ci la celelate care vietuiesc langa noi. Precis ca merita.
Undeva, pe o straduta din centru, aproape de, culmea, Banca Nationala, am citit pe geamul unei vitrine goale, doua cuvinte trasate cu spray: „PRIVESTE CERUL”. Am zambit, am privit cerul si m-am inseninat la suflet. Tare multe bucurii mai uitam…………………….
Andres draga,
si eu ma mai pierd in ganduri uneori, asa printre frunzele colorate
Si atunci Doamne Doamne imi baga sub nas felii de viata adevarata. Si eu imi amintesc sa fiu recunoscatoare 🙂
Laura, cred ca avem nevoie de mai multe semne de genul „priveste cerul”. Eu as vrea sa ma intrebe cineva din ora in ora „ai zambit azi?”… Avem nevoie de zambet, de ceilalti pentru a fi mai relaxati, mai aproape de ceea ce se numeste fericire…
Lotus, ar trebui sa ne amintim cu totii in fiecare zi. Dar unii dintre noi nu o facem de cat rar, si tristi mai suntem, ne stim noi care… Eu incerc sa prind frumusetea lucrurilor de fiecare data cand am ocazia. E tare bine, tare frumos!
Suflet sensibil ma zgandaresti!
Iti multumesc ca le aduci aminte sa mai priveasca si in jur!
Am fost in parc. Am privit in sus printre frunzele galbene ale unui castan. Am privit soarele printre frunze rosii, galbene si verzi! Am privit doi tineri, asezati pe un covor de frunze colorate si cum razele soarelui ii desmierda.
Mi-am lasat obrazul mangaiat de o adiere blanda de vant si de un soare cald. Mi-am umplut sufletul de culoare, bratele de frunze colorate si am pornit spre casa. Vedeam oamani grabiti. Ma vedeau? Nu stiu. Dar daca m-au vazut sper ca bratele mele pline de frunze colorate sa-i fi facut sa priveasca in jur si sa … zambeasca!
Am fost si eu foarte ocupata. Problemele de la servici si acasa ma presau. Dar nu am uitat niciodata sa privesc fiecare anotimp cu bucurie si sa-i apreciaz ce are sa-mi dea.
Si… mi-am adus toamana in casa (cu frunze cu tot) si in suflet!
🙂 Si am vazut frunzele! Daca ne-am opri cu totii asa, sa respiram frumusetea daruita de natura, am zambi mai mult, fericirea ne-ar bate mai des la poarta (a sufletului, a gradinii…). Sa mai si inchidem ochii, sa ne imaginam frumosul. Va fi acolo cand ii vom deschide, garantat!
Add Comment