O zi obisnuita si ganduri de vara

Am ramas cu gandul in orasul frumos, cu soare mult si zambete senine. Am ramas cu gandul acolo desi am reusit sa aduc soarele cu mine. L-am pus in geanta de mana si am reusit sa trec de toate controalele. Am zambit cu nonsalanta fiecarei intrebari si usile mi s-au deschis. Nu stiau ele ca zambetul mi-e fals si ca doar soarele furat ma ajuta sa nu izbucnesc in plans. A plans cerul din toti norii atunci cand avionul si-a luat zborul spre casa…

Astazi soarele m-a imbratisat vesel si binevoitor, soarele meu adus de departe si pe care l-am asezat acolo sus pentru voi, dragilor. O zi obisnuita de duminica a fost. Mi-am cautat gandurile la orele tarzii ale diminetii, insa erau mult prea adormite. As fi vrut sa dorm si sa dorm… Si am visat cateva bucati de film, am incercat sa le lipesc, dar nimic nu s-a legat. Visele mi-s fragmente din carti diferite, fara sens, dar pline de culoare. M-am invelit in brate calde si pline de iubire, am ascultat respiratia ta lina si am adormit intr-un alt vis, intr-o alta lume. Am plecat apoi pe drumuri catre departe. Am lasat soarele sa se stinga undeva in camp, printre case linistite. Am privit cerul cum s-a umplut de stele si am cules una. Doar una. O dorinta noua… Marea.

O nunta. Da, am mai fost la o nunta. Alta rochie de mireasa. Alti oameni fericiti. De ar tine noptile acestea vesnicii… sunt atat de frumoase si totusi atat de scurte. Stiu ca bucuria unui moment se regaseste in orele, zilele sau poate lunile de asteptare. Momentul propriu-zis e de fapt o fotografie, atat. Si e trist cand nu stim sa ne bucuram de fiecare clipa in parte. Ma uitam la cei doi, mire si mireasa, ma uitam prichindeii care alergau si se bucurau la maxim de moment. Am fost acolo, am fost micuta si imi doream sa fiu mare. Am facut pasii catre acest „mare” si acum parca mi-e dor. Mi-e putin dor de momentele in care nu imi pasa de nimic, in care nu ma interesa ca am parul drept sau cret, ca am tricoul prea mare sau ca ma prinde ploaia. Dar dorul imi trece brusc. Bucuria de a fi aici, acum, de a fi strans atatea amintiri si a fi invatat ce inseamna sa ajungi pana la cer si inapoi, alunga orice urma de nostalgie.

Sunt fericita. Toate dorintele pe care le-am rostit la inceput de an mi s-au implinit, una cate una. Sa fie oare 30 cel mai frumos an din viata mea? Si e abia la jumatate!

Si totusi mi-e dor de mare. De nisipul auriu si scoica aia care obisnuieste sa ma intepe in talpa. Mi-e dor de pescarusi, de valurile inspumate si de briza marii care sa-mi incalceasca parul. Mi-e dor de o carte citita sub umbrela si de somnul ala lenes de dupa-amiaza. Mi-e dor sa-mi vina vara cu marea ei cu tot. E cea mai frumoasa dorinta…

PS. Va recomand o melodie draguta, draguta de tot. Pentru ca suntem!


Fun.: We Are Young ft. Janelle Monáe

2 Comments

  • Bijuterii Posted 11/06/2012 17:14

    Esti fericita, si totusi e multa nostalgie in vorbele tale. Nu spun ca starile astea se anuleaza reciproc…

  • andres Posted 11/06/2012 20:44

    Este, este 🙂 Si e placut!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.