Pentru Daisy

Nu stiu daca sa rad sau sa plang… maine voi fi pe plaja – motiv de bucurie, evident! Insa azi, s-a intamplat sa primesc o veste foarte trista. A murit Daisy.

Acum multi ani, pe vremea cand terminam cls a8a a adus tata un catel. Am dat peste el in casa, habar nu aveam ca avea de gand sa ne faca o astfel de surpriza. Avea 5 saptamani. Un ursulet in miniatura… cel putin asa arata pui fiind. Am aflat ca e fetita. Dupa lungi dispute cu ai mei i-am spus Daisy. Si catelusa asta s-a dovedit a fi o nebuna si jumatate, jucausa, iubitoare si toate cele… Era ciobanesc german, o splendoare de catel. Si a crescut. Cand ieseam cu ea afara era prapad, nu latra decat la cainii mari, adica daca nu era mai mare parca nu avea farmec sa il latre. Si latra masinile, bicicletele, rolele, copiii galagiosi si cam tot ce se misca in jurul ei. Imi amintesc apoi ca iarna o plimba pe soramea cu sania, alerga de nebuna…

A fost o perioada frumoasa. A crescut alaturi de noi. La un momentdat insa a trebuit sa plece. Si tin minte ca a fost foarte trista cand s-a trezit in curtea altuia. Il iubea pe tata enorm…

Zilele trecute vorbeam cu niste colegi de animale si mi-am adus aminte de ea, de tampeniile pe care le facea… Ieri am aflat ca e bolnava, ca a imbatranit, ca are cancer. Am incercat sa nu ma gandesc, sa plasez vestea asta intr-o parte a creierul care sa nu ma afecteze. Am reusit intr-un fel. Insa azi a murit. A fost operata sau mai bine spus s-a incercat o operatie, insa era intr-un stadiu cu mult prea avansat… si s-a dus.

M-a impresionat un lucru. Desi nu il mai vazuse pe tata de multi ani, desi nu mai auzea bine si nici de vazut nu mai vedea cine stie ce, l-a recunoscut. I-a mirosit mana si a tresarit. Cainii sunt prieteni adevarati, prieteni care nu uita niciodata!

Si totusi, oricat mi-ar placea, nu vreau sa ma atasez de niciun animal. Se intampla ca ei, cainii, sa imbatraneasca mai repede, sa se duca mai repede. Oricata bucurie ar aduce, la un momentdat te lasa cu ochii in soare si nu din vina lor… E trist, mult prea trist.

Si maine merg la mare… nu prea am puterea sa ma bucur, nu acum, poate maine…

1 Comment

  • alex2006 Posted 14/09/2008 16:06

    Nu stiam ca ai avut un catel….Imi pare rau.:((

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.