time read
In seara asta as vrea sa va spun o mica poveste. O poveste cu o mare iubire…
„Priveam pe geamul trenului, ma lasam purtata de el catre o mare de vise si visele imi erau dorinte. Se auzeau voci pe fundal insa eu auzeam doar zdranganitul trenului. Eu eram un gand, gandul tau de duca, gandul tau la iubirea nebuna, gandul furat de peisaj.
Si am ajuns acolo. M-am aruncat in mare cu o dorinta intensa de a-mi curata gandurile de praful si nelinistea zilei de ieri. Am alunecat in valuri ca un peste si m-am lasat luata de ape catre sufletul ei. Epava m-a primit cu brate ruginite si mi-a spus o poveste. A fost ca un vis… s-a stins in noapte. Incerc sa imi aduc aminte povestea epavei dar ramane ca o naluca, acolo, undeva…
Am privit epava. Am incercat sa imi imprim fotografia pe retina, am incercat sa o lipsesc de inima si sa o pastrez pentru totdeauna. A ramas totusi departe. O fantoma ruginita de demult.
M-am intors catre mare si am privit-o. Am vazut iubirea…
Era ca o carte inchisa gata sa imi dezvaluie secretul fiecarei pagini, sa imi sopteasca intamplari traite si retraite de oameni demult plecati din asta lume. Cartea imi arata epava. Cartea imi spunea povestea ei… cartea vorbea vulgar…
Am lasat-o deoparte si am plecat catre mal. Am privit nisipul si s-a lasat calcat de talpa mea.
Cum as putea descrie senzatia aceea de val care vine si imi fura nisipul de sub talpi? Cum as putea descrie senzatia de soare care imi mangaie chipul?
Si cum as putea sa descriu iubirea ce mi-a adus-o marea. El privea langa mine, privea marea sau poate ma privea pe mine privindu-i picioarele calcand nisipul… si nisipul il iubea. Marea il iubea. Si eu il iubeam.
Am privit atenta catre mare – imi soptea ceva. Nu am inteles si mi-a daruit o scoica. Mi-a trimis prin ea o perla – amintire a clipei, amintire a iubirii mele regasite. Am lasat scoica sa se odihneasca pe nisipul ud si am luat iubirea. Am ascuns-o bine pentru a o darui candva.
Mi-am ridicat ochii catre cer si am zambit. Prietenii mei erau acolo. Prietenii mei erau mai aproape de cer si i-am invidiat o clipa. As fi vrut sa fiu acolo. Dar m-am razgandit… Eu trebuie sa fiu langa mare. Si marea ma iubeste pentru asta.
Iubirea se naste la malul marii… iubirea mea renaste in fiecare an…
Marea. Marea aduce iubire. Alaturi de ea am stat si am privit in zare. Alaturi de mine era un el. Impreuna eram sub soarele portocaliu de septembrie. Eram doar noi si cred ca ne iubeam. Da! In povestea mea ne iubeam nemarginit.
Si marea ne privea si ne trimitea valuri de imbratisari… ne sarutam sub cerul ca oglinda, ne sopteam cuvinte si ne amageam cu promisiuni eterne. Insa uneori clipele sunt mai pretioase decat insusi infinitul… noi suntem clipele, noi suntem infinitul…
Si poate ca ar mai fi si altele de spus daca nu ar fi asta doar o poveste citita de cineva… O poveste „Despre vremurile din urma”… o poveste cu marea, cu cerul senin de sfarsit de vara, cu muzica vantului pe fundal, cu nisip si scoici si sarutari furate. Marea este o poveste fara sfarsit pe care o voi povesti mereu cu entuziasmul de ieri, de alaltaieri, din totdeauna…”
Sfarsit.
8 Comments
e foarte frumoasa povestea! Vad ca am concurenta, si inca una foarte puternica…textele mele nu vor ajunge si/sau intrece textele tale 🙂
nu e vorba de concurenta!!! trebuie doar sa scrii ce simti… si la asta nu te poate concura nimeni 😉 ce e al tau – e al tau, si e mai sus de toate…
Stiu draga mea, insa tu ai curajul sa le postezi, sa le arati.. eu mai am de lucrat la acest capitol, nu ca nu as avea incredere in ceea ce scriu, insa de prea multe ori am fost criticata pt. ceea ce scriu :|, critica e buna, si o accept atunci cand cel criticat e textul meu si nu eu…
„Cum as putea descrie senzatia aceea de val care vine si imi fura nisipul de sub talpi? Cum as putea descrie senzatia de soare care imi mangaie chipul?”
De multe ori am incercat sa descriu senzatiile astea. Nu am reusit. Senzatiile astea sunt de nedescris iar randurile astea de departe cele mai profunde din toata povestea ta. Pacat ca vine toamna 🙂 si marea devine trista
@Laura: Nu e vorba de curaj. E doar dorinta de a impartasi ceea ce ma incanta… stii cum se spune, degeaba esti fericit daca nu ai pe cineva caruia sa ii povestesti si care sa fie fericit la randu-i… iar criticile – un risc pe care trebuie sa ni-l asumam! Este si oameni rai, ca este sub 50 😀
@eu: Daca ar fi dupa mine ar fi vara continuu… si totusi marea e frumoasa mereu – vesela sau trista. Am o intreaga „teorie” legata de mare si schimbarile prin care trece in fiecare an… poate ar trebui sa o si scriu 😀
Foarte frumos spus iar imaginile sunt reusite, expresive si fac cat o mie de cuvinte. Te felicit pentru naturaletea cu care scrii si pentru usurinta cu care dezvalui partile frumoase din lucrurile care ne inconjoara si pe care uneori le trecem cu vederea.
pai de ce nu o repeti…mai des?
@claudia: merci!
@amdraci: mda, ar trebui mai des… insa nu prea des ca dispare entuziasmul cauzat de asteptare 😉
Add Comment