Astăzi e sâmbătă. Sâmbătă e ziua în care plănuiesc să fac aia și aia și ailaltă. O aștept de fiecare dată „ca și când”. Și ceasul nu mai sună. Am avut grijă să-l opresc cu o seară înainte în timp ce vedeam ultimele episoade din Stranger Things (genial serial, btw). E sâmbătă. De fapt, e doar joi, dar e ca și cum ar fi sâmbătă. Pisica mă ignoră, eu dorm neîntoarsă. Toate planurile făcute zilele trecute se topesc printre perne. Și le las. Aproape de orele prânzului se aude un miau. Îi simt greutatea prin pilotă. Ți-e cam foame… îi zic, dar nu mă mișc. Stau așa, cu ochii închiși. Îi simt mustățile pe față, apoi năsucul umed pe obraz. Se cuibărește lângă mine și oftează. Rememorez lista de to do-uri și decid că poate fi lăsată pe mai târziu. Nici Booky nu are chef de nimic. Cine sunt eu să mă pun în calea fericirii ei?
M-am născut într-o zi de joi, acum vreo trei decenii și un pic. Să fie asta ziua mea. Fără gânduri. Sau poate doar gânduri despre nimic, așa cum mi-e blogul ăsta verde pe care nu am mai scris de vedeți și voi când. Mi-am luat domeniu, m-am lăudat cu schimbare, dar am rămas cu scrisul în pom. Mai scrie o carte, am tot auzit. De ar fi așa simplu, așa scrie și două. Scrie. Scrie. Asta aud în jurul meu, asta îmi zice fluturele de la mansardă. O să scriu, dar mai întâi să citesc ceva. Și uneori mă întreb ce sens are să mai scriu când sunt atâtea cărți de citit. Doar pe noptieră mă așteaptă 11 cărți, unele începute de ceva timp. De ce să scriu când poveștile lumii, deja scrise, ne așteaptă între coperți minunate? Scrie, zice și piticul. (Un pitic, nu contează care.) De ce să scriu, îl întreb în șoaptă. Pentru că îți place, îmi răspunde. Îl ignor.
Azi e sâmbătă. Pentru voi e încă joi. Profit la maximum de ziua mea liberă. Stau în vârful pătului, cu laptopul în brațe și cu cele 11 cărți alături. Booky doarme la o distanță rezonabilă, s-a plictisit de alergat după… ce aleargă ea. Pe lista de to do-uri era și “de terminat o carte”. Asta ar putea fi bifată, dar mai încolo. Acum sunt ocupată cu gândurile mele despre nimic.
Poate că, din când în când, e cazul să dăm un shut down, să ne deconectăm de tot și toate. Să uitam. Să lăsăm fluturii să zboare și să facem curat în mansardă. Am avut un an plin, un an așa cum l-am cerut (poate voi scrie despre el, căci sunt câteva cuvinte de pus pe alb), dar mi-s epuizată. Poate că din cauza asta zilele libere nu sunt niciodată cum aș vrea să fie. Sunt zile numai bune pentru vegetat.
Ca să mă simt un pic mai bine (nu cred că mă voi simți mai bine, dar na, poate poate), spuneți-mi dacă pățiți și voi la fel. Reușiți să vă mobilizați când aveți o zi liberă? Reușiți să bifați toate to do-urile din listă? Sau, ca și mine, rămâneți un timp pe loc, în starea de visare fără a face nimic? (Mă puteți minți, e ok. Mulțumesc!)
PS. Am reușit să scriu! Hai că nu e chiar nimic pentru o zi liberă și stare de lene la cote înalte. Asta era o postare pentru Facebook, dar m-a luat valul. Zi faină să aveți!
Add Comment