time read
Buna, draga mea,
Ma gandeam la tine zilele trecute… Imi e asa dor de noi, de plimbarile lungi si discutiile noastre la cafea. Si ce cafea! Mereu aromata cu o picatura de iubire si presarata cu lacrimi de stele, de vis, de impliniri.
Iti mai aduci aminte de banca aia din Cismigiu? Cum de ne asezam mereu acolo? Stiam ca scartaie, ca are un picior mai scurt si cu toate astea ne asezam si radeam. Apoi se lasa linistea si ascultam fosnetul copacilor, strigatele ascutite ale pasarilor. Acultam cum se infiora parcul de atatea suspine si sarutari ascunse pe alei umbrite. Si visam la alte zile, alte timpuri. Iata ca s-au dus. Au ramas doar amintirile.
Dar de ce sa ne intoarcem in trecut? Zilele acelea au apus de mult timp, de ani. Prezentul e tot ce conteaza… Si de cand nu te-am vazut! De o viata, poate doua sau mai multe. Cine sta sa mai numere? Nu, serios, lasa trecutul. Chiar nu vreau sa ma intorc. Stiu ca iti aduci aminte cu drag, insa eu mi-aduc aminte doar de noi. Restul e tacere, vorba filmului. Si de ce m-as intoarce acolo cand sunt atatea dezamagiri, atatea momente de vis care s-au transformat brusc si fara drept de apel in deserturi fara viata, fara sfarsit? Nu. Nu vreau. E drept ca am iubit cum nu credeam ca voi putea iubi vreodata, am iubit si mari si stele. Am iubit crezand ca doar ea, iubirea, ma va salva si-mi va da aripi. Dar ce arse mi-au fost… Vei spune ca am invatat multe. Da, am invatat. Dar chiar era necesar sa se intample asa? Cu ce am gresit oare? Ca am crezut de fiecare data? Ca m-am ridicat ca Pheonix din propria cenusa si am zburat catre soare?
Imi spunea o prietena ca nu poate avea incredere in barbati. Toti sunt la fel, o apa si-un pamant. Nu ar baga mana in foc nici macar pentru iubitul ei de-o viata. Daca e asa, ce sens mai are iubirea? Daca nu putem acorda incredere, ce sens are sa ne mai avantam in teribila excursie prin labirintul relatiei, al iubirii? Nu pricep. Chiar nu pot. Am trecut prin suficient de multe pentru a sti ca iubirea nu moare si nici sufletul nu se ofileste oricate furtuni ar trece peste el, oricate cutremure l-ar zdruncina. E nevoie de o singura privire si revine la viata oricat de mort ar fi. Un zambet si pulsul creste. Fluturii se agita. Si se agita mereu mai mult, mai intens pentru a ne da senzatia ca acum, acum e momentul si nu altul. Acum se intampla minunea, timpul sta in loc si noi devenim unul singur. Contopirea a doua trupuri, doua suflete ce s-au regasit dupa vieti intregi de cautari.
Draga mea, m-am pierdut printre cuvinte. Stiu ca iti place sa-mi citesti gandurile, iti place cum le crosetez. Aleg mereu noaptea pentru a le asterne pe hartia alba. Noaptea are ceva, e momentul in care imbratisarile sunt mai calde, sarutarile sunt fermecate. Dincolo de fereastra mea se intampla minuni. Sunt ei, cei care se iubesc pentru totdeauna, cei care isi soptesc noapte buna si adorm imbratisati pentru totdeauna.
Dar nu, inca nu vreau sa dorm. Vreau sa ma imbat cu toate gandurile si simturile sa amorteasca. Nu vreau sa simt frigul si dorul de el, dorul de tine. Nu vreau decat sa scriu tot si apoi sa imi asez obrazul pe perna pentru a aluneca in somnul cel lipsit de vise.
Iti mai aduci aminte cand te sunam in toiul noptii pentru a-mi alunga tristetile? Mi-era asa dor de cineva care sa imi spuna noapte buna, incat nu puteam dormi. Doar tu stiai cum sa ma alini si urarea de noapte buna ma gasea deja in vis. Oare va sti cineva vreodata sa imi spuna noapte buna asa cum numai tu stiai sa o faci? Da, stiu ca esti convinsa de asta. Dar cand… cine… numai cerul stie.
Tocmai m-a sunat un prieten. Ce tare! Uneori am senzatia ca atrag secretele ca un magnet. Nu inteleg de ce. Nu vreau sa le stiu, nu vreau sa aflu lucruri care in mod normal nu se spun. Si totusi… ele, secretele, vin la mine galopand. Nu pot sa iti spun cine e, insa m-a bulversat putin. Nu stie ce sa faca, de fapt, nu stie cum sa faca. Era despartit de ceva timp si iesea cu o fata. Cand treaba a devenit mai serioasa, fosta s-a trezit la viata, il vrea inapoi. El parca s-ar intoarce, dar ii place fata cu care e acum. Nu am stiut ce sa ii spun. Uneori nu ma pricep deloc la treburi de acest gen si totusi ei, cei aflati in situatii delicate, continua sa ma caute, sa imi ceara sfatul. As vrea sa am raspunsuri. Sa spun ca asa e bine, asa nu e bine… Ce era sa ii spun lui? Sa se intoarca la fosta care cu ceva timp in urma l-a lasat balta fara a-i pasa ca el o iubea? Sa ii spun sa mearga inainte si sa isi incerce norocul cu fata draguta care il adora? Orice alegere ar face, cineva va suferi, cineva se va trezi cu inima sparta in mii de cioburi. Si daca alegerea e cea gresita? Acesta e riscul pe care trebuie sa ni-l asumam. Nu stim niciodata ce va fi maine. Dar cred ca putem face alegerile corecte.
Alegerile nu sunt deloc usoare, draga mea, niciodata. As vrea sa stiu care este parerea ta. Nu ti-am dat prea multe detalii, insa tu ce ai face? Imi aduc aminte ca nu priveai niciodata inapoi. Ai putea totusi sa faci o exceptie? Sa faci un pas inapoi in speranta ca „poate de aceasta data…” Eu una nu sunt in stare. Am privit mereu inainte.
Ma retrag acum… am scris prea mult, e prea tarziu. Mi-as dori sa primesc un raspuns din partea ta, insa el nu va veni vreodata. E trist. Daca ai exista cu adevarat, ai fi probabil imaginea mea in oglinda. Insa asa nu esti decat necunoscuta care nu va sti niciodata sa imi spuna noapte buna asa cum numai cel ce va fi candva va sti sa o faca…
Cu drag,
oricine as fi
Add Comment