Stare de duminica. Ganduri dintr-o alta viata

time read

Articolul are 572 cuvinte și se citește în 2 minute.

Duminica tarzie. Duminica lenesa. O cana de ceai isi imprastie parfumul prin camera si cana de cafea sta pe masa, tacuta si rece. Am desfacut o mandarina. Mirosul ei se asorteaza perfect cu albul subtire de pe casele din fata blocului. Atat vad de aici, de la biroul meu. Vad acoperisuri albe si cer presarat cu gri. E frig. E ianuarie…

As vrea sa pot opri timpul in loc. Sa stea un anotimp sau doua. Sa ma lase sa traiesc, sa respir, sa ma bucur de clipa. As vrea sa raman in starea aceea de somn, starea in care gandurile se opresc din fuga lor haotica. As vrea… Dar nu, am un moment, o zi. In rest, gandurile sunt intr-o fuga dupa ceva. Oare merita atata alergatura, oboseala, stres?

Am terminat de recitit aseara o poveste de demult. O poveste scrisa la intamplare, asa cum a venit, dar in care am strans amintiri si am desenat destine. Poate ca, scrisa cu mintea de acum, povestea ar arata cu totul altfel. Citind acum cuvintele de atunci, imi dau seama ca nu as putea schimba nimic. E perfecta cu toate lipsurile ei, cu toata naivitatea de care da dovada. Dar faptul ca acele cuvinte si-au gasit locul in realitate ceva mai tarziu… m-a facut sa zambesc cum nu am mai facut-o de ceva timp. Minunile se intampla. Cu siguranta. Intr-o zi va voi impartasi povestea… o voi lasa sa plece iar in lume. Am luat totusi cateva cuvinte de acolo, intrebari, o stare pe care o incerc din cand in cand:

„Ce este, de fapt, dragostea? Ce este acest sentiment pe care-l căutam cu toţii? De ce trebuie să avem în suflet acest sentiment, pentru a putea aprecia viaţa la justa ei valoare? De ce trebuie ca iubirea să fie poarta noastră către frumuseţea vieţii? Şi de ce numai iubirea ne aduce liniştea de care avem nevoie?“

Un vânt uşor, cu miros de scoici şi apă sărată, îi trecu prin păr. Se opri din scris şi privi în depărtare. Era marea albastră, cu miile ei de secrete. Marea pe care o îmbrăţişa mereu cu aceeaşi infinită dragoste. Ar fi putut trăi o viaţă întreagă lângă ea, şi parcă tot n-ar fi fost destul. 

Da. Marea. Oricat de ger ar fi afara, oricare ar fi minusul din termometre, marea e speranta zilelor frumoase. Gandul la ea ma ajuta sa fac inca un pas. Si, cu fiecare pas, sunt mai aproape de soare. Ma regasesc azi intr-o stare de dor. Dar nu dorul a ceva ce a ar putea fi, mi-e dor de ceea ce este, mi-e dor de o privire, o imbratisare. Mi-e dor chiar daca au trecut doar cateva ore… E un sentiment frumos. E sentimentul acela care umple sufletul de o bucurie fara margini, o bucurie pe care ai vrea sa o strigi lumii intregi. Nu o strig. Imi lipseste doza de nebunie necesara, dar o scriu. Si o scriu.

O duminica frumoasa imi danseaza prin camera. O muzica lina si parfum de ganduri de mult visate. As vrea sa stea aici, la nesfarsit, sa fiu eu si duminica mea. Eu si iubirea mea.

Cand v-ati bucurat ultima oara de o zi, de o ora, de o clipa? Cand ati inchis ochii si ati trait momentul fara a va gandi la nimic altceva? Ar fi momentul…