Sunt prosti da’ mai dam o sansa… sau nu.

time read

Articolul are 252 cuvinte și se citește în 1 minute.

Ma enerveaza atat de rau prostia unora incat ma apuca un ras isteric concretizat in tuse. Imi tusesc rasul de nervi, din dorinta de a face prostia sa taca, sa se evapore, sa imi dea sansa de a respira. Si prostia e la ea acasa atunci cand joaca pe degete nervii altora si poate chiar visele si sperantele. Acum rade, acum urla. Li se mai spune acestora ca sunt labili psihic si trebuie sa ne fie mila. De la o varsta sau dintotdeauna ei sunt bolnavi. De prostie. Daca ar durea cred ca ar urla intr-una, lumea ar fi poate un mare vaier… ca „sunt prosti, da’ multi”, vorba autorului. Si ar trebui sa inchei…

Dar nu voi lasa cuvintele astea asa in aer. Le iau cu mine in noapte si le curat in vis. Le fac sa se trezeasca dimineata in zambet. Prostia sa le fie lor (cei prosti, da’ multi) perna tare ca piatra, poate le vine mintea la cap. De cine tot vorbesc? De ala de langa tine care se crede destept, dar traieste in lumea lui stramba si gri, de ala care vorbeste si nu asculta, de ala care e surd la cuvintele celor din jur si se imbata cu propria-i aroganta. Il/o stiti? Sa-i mai dam o sansa? Nu. Ca nu e blonda, ea are o scuza 😉 (No ofense! I luv u blondes!)

Acestea fiind spuse, parca mi-am mai usurat neuronu’ de agitatia in propriul gol. Acum il duc la nani ca e obosit. Noapte buna!