Suntem un popor de ipocriți

Mi-ar fi plăcut ca în acest articol să vă recomand o carte sau un film, să vă povestesc despre copacii înfloriți și cerul care mă face să merg sărit, cu nasul în vânt. Sunt câteva săptămâni deja de când am strâns o cantitate considerabilă energie negativă și pe care vreau să o așez în cuvinte, aici, poate poate mă răcoresc puțin.

oameni

Suntem un popor de ipocriți. Da, ipocriți! Mă contrazice cineva?

Haideți să vă zic și de ce.

Vrem ca lucrurile să meargă bine – o știți pe-aia cu vrem o țară ca afară, da? –, dar nu facem nimic în privința asta. Vrem să avem orașe curate, vrem să avem șosele, vrem disciplină în trafic, vrem să fim conduși de oameni corecți, vrem să dispară corupția, să fim respectați și câte altele. Suntem buni la semnat petiții și dat cu gura. Nu voi intra în detalii, le cunoașteți – deschideți un site de știri, facebook-ul sau TV-ul, în câteva minute vă ia durerea de cap. Dacă vrem ceva, atunci ar trebui să fim exemplu pentru cei din jur.

Aseară am avut parte de un moment care mi-a arătat că se poate (chiar am simțit nevoia să scriu despre asta pentru că nu prea se întâmplă):

Azi am mers cu un autobuz în care i-aș fi îmbrățișat pe toți. Nu cred să fi auzit în viața mea atâtea cuvinte frumoase: „mulțumesc”, „mă scuzați”, „dar nu e nevoie”, „ba trebuie să stați”, „vă fac loc”, „stați acolo că am loc”, plus ajutat urcat cărucior tripleți, nedat ochi peste cap la țipete copii, ajutat coborât cărucior… #inRATB

A fost, poate, unul dintre cele mai comentate postări (de pe FB) din ultima vreme, lucru care m-a întristat. Respectul față de ceilalți ar trebui să fie la ordinea zilei, nu o întâmplare. Dacă nu suntem în stare să ne respectăm între noi, dacă nu suntem în stare să fim exemplu pentru generațiile tinere, atunci merităm tot ce primim. Cum să-l respecți dacă se poartă ca un golan? Cum să-i vorbești frumos dacă înjură ca la ușa cortului? Ei bine, abține-te. Fii tu cel care respectă și, te asigur, roata se va întoarce.

Într-o seară, în autobuz, prinsesem loc pe scaun. În fața mea erau doi tipi, le-ați spune cocalari dacă i-ați vedea pe stradă. Citeam, nu eram atentă la ei. Până la un punct. Unul îi spune altuia să vorbească mai încet. Apoi, a urmat o conversație legată de vorbitul urât în public. Vorbești tare și înjuri la tine acasă, bă, zice unul către cel care vorbea tare. Și, mai ales, nu înjuri atunci când sunt copii pe lângă tine. Nu trebuie să înjuri în public că e urât, dar mai ales lângă ăștia mici. Te duci la mă-ta acasă și înjuri cât vrei… Am presupus că a pus și cratima corect. Le-am zâmbit și m-am întors la cartea mea. Respect.

De la ce a pornit ideea articolului? De la o domniță care habar nu are ce e ăla respect. E posibil să o fi întâlnit și voi, fetelor. Este minunata aceea care intră la toaleta publică și nu știe să curețe în urma ei, este tipa care se cacă împrăștiat și habar nu are să folosească peria sau coșul de gunoi de lângă vasul de toaletă. Este tipa care se urcă cu picioarele pe colac sau se pișă pe el și nu curăță. Cum poți tu, femeie, să faci asta? Așa faci și la tine acasă? Dacă nu știi să te piși, stai dracu acasă și nu mai pune pe alții să curețe căcatul după tine!

Să mă scuzați, dragilor! Dar nu pot să pricep ce-i cu nesimțirea asta. Cum să îți bați joc în asemenea hal de cei din jur? Ține de cei șapte ani de acasă să cureți în urma ta, să lași locul așa cum l-ai găsit. Pentru că, vă rog să mă credeți, toaleta de care vorbesc este curată. Doamna care face curat chiar face curat și mi-e rușine de rușinea individei după care femeia asta trebuie să curețe. E valabil pentru orice loc public. Nu o dată am dat peste mizerii în toalete publice. Iar într-o clădire de birouri în care lucrează doamne, să dai peste așa ceva… Mi-e silă.

Tot de respect față de ceilalți e vorba atunci când tu, stăpân de patruped, strângi după el. Aseară am găsit în cutia poștală o hârtie ce viza locatarii cu animale de companie. Se dau amenzi dacă nu strângi după animal, dacă nu îl ții în lesă, dacă e agresiv și nu îi pui botniță… Și totuși, încă văd rahați în mijlocul trotuarului. Și să nu o aud pe aia cum că maidanezii fac, că vă zic și două.

De respect ține și aruncatul gunoiului pe jos – în condițiile în care chiar sunt coșuri de gunoi la tot pasul. Iar dacă nu e niciun coș, ții gunoiul în buzunar până găsești. Mor când îi văd pe unii lăsând să pice un șervețel pe lângă ei de parcă nimeni nu îi vede. I-am atras atenția odată unei dudui că i-a căzut o hârtie pe jos, deși fusese clar că o lăsase să alunece în abis în timp ce urca în autobuz. S-a rățoit la mine de parcă îi băgasem mâna în buzunar să-i fur pensia. Tare aș fi vrut să îi spun că mama mea m-a învățat să bag hârtiile, șervețelele și orice gunoi în geantă. Să nu-l arunc pe jos, că nu am servitori care să strângă după mine. Mi-a mai spus că (scuzați cacofonia) curățenia impune curățenie.

Totul pleacă de la noi. Ceea ce nouă nu ne place, nu trebuie să facem altora. Vrem să fim respectați, să respectăm noi, în primul rând. Nu vom da mereu peste oameni ok, e adevărat, dar nu rezolvăm nimic dacă sărim la ceartă, dacă înjurăm, dacă aruncăm cu piatra. What goes around, comes around, zice cântecul.

Suntem ipocriți pentru că ne plângem, dar nu facem nimic să reparăm. Suntem ipocriți din prea multe motive pe care nu am timp și nici chef să le înșir aici, dar vă invit pe voi să o faceți – dacă aveți starea. Eu aș zice că e mai ok să ne concentrăm pe ceea ce putem facem, să privim spre oamenii care schimbă lumea prin gesturi mici dar MARI. Să mulțumim mai des, să cedăm locul, să oferim un pahar cu apă și o floare, să zâmbim mai mult. Uite, încă ceva. Ia-o ca pe o provocare: zâmbește-i femeii care stă în ghereta aia de RATB, fă-i un compliment sau urează-i o zi bună. Cedează locul în autobuz cuiva care nu pare să aibă nevoie, zâmbește cuiva pe stradă. Ziua ta, în acel moment, va căpăta un alt sens. S-ar putea să simți o bucurie pe care vei dori să o simți iar și iar.

* * *

Ceea ce am scris mai sus probabil că va fi citit de tine și de încă doi sau trei prieteni care intră pe blogul ăsta pentru că mă cunosc. Poate vor ajunge aici și cei câțiva care mă urmăresc pe Facebook, poate nu. Dar nu la voi ar trebui să ajungă, ci la tanti aia care face pipi pe colacul de la baie în fiecare zi și se cacă împrăștiat din când în când, la indivizii care nu strâng în urma patrupezilor și la toți cei care nu au auzit în viața lor de cuvântul respect. Înclin să cred că tanti care face pipi pe colac are un câine care face caca în mijlocul trotuarului. Cam atât.

Foto: Pexels.com

11 Comments

  • Cosmin Posted 12/04/2017 10:16

    Ce tare dar e cam adevarat tot ce ai scris in acest articol

  • Iasmina Posted 12/04/2017 10:32

    Mda, mereu vrem ce nu oferim…trist…asa nu vom avea parte de binele sperat niciodata. Subscriu la ce ai scris aici.

  • andres Posted 12/04/2017 10:45

    Speranţa moare ultima, dar… 🙁

  • Gia Posted 12/04/2017 11:29

    Educatia e rarisima pe la noi. O perla veritabila. 🙂 Atat pot ei, atat ii duce capul si inca nu am gasit metode sa ii obligam sa se educe.

  • andres Posted 12/04/2017 12:29

    Uneori e prea de tot, sunt oameni de la care avem pretenţii… Sadness!

  • Loredana Posted 12/04/2017 13:17

    Vaaaai, cata dreptate ai!!!!!
    Urasc doamnele acelea, cucoanele de societate care iai lasa parul prin chiuveta, se caca imprastiat, sa te citez, care e cu nasul pe sus si ii e greu sa raspunda la „Buna ziua!”
    Doamneeeee!
    Si mi-e sila de aia care arunca pe jos hartii, ambalaje…de aia care fumeaza in masina si arunca tigara pe geam….daca as avea mai mult tupeu si …”cohones”, as indrazni sa iau tigarea si sa i-o arunc in masina!
    Suntem nesimtiti, impocriti, e adevarat, dar sa nu generalizam! Sunt si oameni care fac ce spui tu…chiar si eu fac asta uneori si parca am o zi mai buna…si celalalt sigur are la fel, daca se gandeste putin…
    Nu prea vad respect in RATB, ca vad ca si tu umbli des…chiar zilele trecute un batran a dat buzna sa urce in autobuz imediat ce s-a deschis usa, cand, in fata lui, era o doamna cu un carut in brate, dorind sa coboare…
    Cata nesimtire,domne! Doar sa urci tu primu;, vezi poate gasesti un loc! Mi-e si rusine de rusinea lor….mi-e sila si mi-e groaza!

    putem continua pana maine…..din pacate!

  • andres Posted 12/04/2017 15:31

    Aşa este Loredana, m-am lovit de toate cele menţionate de tine. Nu cred că ne-ar ajunge ziua să tot povestim pe tema asta. Îmi spunea mai devreme o colegă de o tipă care a ridicat o hârtie (ambalaj) pentru a o da cuiva care o „scăpase”. Foarte senin (era un el) i-a zis că nu a scăpat-o, ci a aruncat-o. Fata s-a blocat. Ce să îi zici unui astfel de om?
    Aş vrea să văd amenzi pentru nesimţire.

  • Ada Sirbu Posted 12/04/2017 16:26

    La indemnul tau, maine voi da un gest de bunatate si bun simt mai departe. Cine stie, poate cineva il va da si el mai departe.

  • andres Posted 12/04/2017 16:47

    Mă bucur tare. Te îmbrăţişez, Ada!!! :*

  • andres Posted 18/04/2017 15:21

    Cosmin, din păcate… 🙁

  • Iuliana Ban Posted 22/09/2017 15:50

    Super articolul!! Într-adevăr schimbarea începe odată cu noi, întotdeauna. Oricum exact aceleași probleme le avem și noi aici. Eu încă caut metode legale prin care să îmi conving unii vecini să își ridice rahatul câinelui din stradă sau cum să nu mai arunce gunoiul pe jos. Am ajuns până și la a face curat voluntar în fața blocului pt că erau prea multe gunoaie sub geamul nostru. Peste tot e la fel… Ține de calitatea omului 🙂

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.