Te iubesc, spuse ea fara sa respire. Te iubesc pana la cerul asta mare si simt cum ma topesc de dorul tau. Doar tu… Si a mai spus cuvinte multe, zile in sir, ani de-a randul. Le-a insirat pe sfoara timpului ca pe stele, una cate una, una mai luminoasa decat alta. Si-a vazut intr-o zi inelul asezat pe deget, inel frumos si delicat ca o lacrima de soare. A spus din nou te iubescul acela cu zambet cald si au trait fericiti pana la…
Oare? Am auzit-o spunand multe te iubescuri si pareau toate sincere si pentru totdeauna. Cam asta e iubirea, atunci cand se aprinde e unica, e pentru intreaga viata, are culorile curcubeului inchise in ea si totul pare fermecat. Iubirea e drogul cel mai raspandit, ne transforma de la o zi la alta in alti noi, e legal si dorit mai ceva ca aerul, ca viata. Insa isi pierde si ea efectul… Intr-o zi facem ochii mari cat cepele si cautam farame de sentimente. Cautam iubirea aia mare si nu gasim decat cioburi de amintire. Reanimare scrie pe noi. Suntem morti pe interior si cu iubirea ridicata la cer. Un cer de catifea cenusie, un cer care ne plange lacrimile din nori pufosi dar grei de atata ploaie ce au strans.
Te-am iubit… spunea ea acum un timp. Si a trait din amintiri pana cand iubirea pentru totdeauna s-a intors. Sa mai cred oare in cuvintele ei? Acum zambeste, iubeste, pare fericita. Dar pana cand? Si cum reuseste sentimentul asta sa apara mereu atat de viu, de puternic? Cum reuseste iubirea sa trezeasca sufletul la viata cand nu demult a reusit sa-l ingroape in marea nepasare? Nu cred in totdeauna spus acum, aruncat intr-un moment de pasiune nebuna. Nu cred in cuvintele ei ce deseneaza iar te iubescuri infrigurate, cred in proba timpului si in te iubescul de azi, pentru acum.
Te iubesc mai mult decat ieri si nu la fel ca maine. Ce va fi maine, nu stiu, poate te voi iubi mai mult, poate la fel. Poate va fi sfarsitul nostru, poate ma voi trezi in alta viata. Maine poate cerul meu va fi altul si in alta parte. Maine poate ma voi trezi din vis si tu nu vei mai fi. Nu conteaza. Astazi insa te iubesc pana la cer si inapoi, cu toate stele lui si sorii vazuti si nevazuti. Astazi te-am tinut in brate si ti-am numarat oftaturile in somn, te-am iubit. Te iubesc. Aceste cuvinte le-a rostit ea dupa ce s-a gandit putin… inelul si-a stralucit lumina captiva in el si ea i-a zambit.
Pentru totdeauna este suma momentelor prezente, suma trairilor intense… Traind astazi, construim amintiri si acel „pana la adanci batraneti”!
3 Comments
Nu pot spune decât doar, Uau! Mirific 😉
Nu inteleg ce este mirific, dar multumesc! 😀
Add Comment