Un borcan cu fericire

time read

Articolul are 489 cuvinte și se citește în 2 minute.

Bucati de fericire adun de-o viata, le adun ca pe fire de nisip si le pun intr-un borcan. Le pun in palma una cate una si apoi le dau drumul unul peste altul. Si borcanul meu e pe jumatate plin, pentru ca nu pot vedea nicicum jumatatea goala. E pe jumatate plin cu dorinte implinite, cu zambete si cu visuri mici dar multe. Se vor implini cumva, candva…

Am pus borcanul fericirii pe un raft de biblioteca si, din cand in cand, mai arunc in el o scoica. Vreau ca fericirea mea sa auda glasul marii, sa cunoasca valurile si pescarusii. Vreau ca dorintele ce cresc in el sa fie toate umbre de soare pe nisip arzand. Ori de cate ori il deschid se aude o muzica lina, de vant si de ploaie calda, de rasete zglobii si ii daruiesc o noua fericire, o soapta, un vis. O dorinta. Mereu alta, mereu aceeasi. In borcanul meu vad campuri verzi cu flori mii si galbene, vad iubire la tot pasul, vad nisipuri aurii si corabii cu panze albe. Vad baloane colorate pe un cer senin de vara si bucuria unei zile magice.

Oare nu ar fi frumos sa avem fiecare un borcan, o sticla, un pahar cu fericire? Sa fie cutia noastra cu cioburi de sticla de soare. Mai stiti cand eram noi mici, prin gradinita sau scoala generala si adunam toate sticloasele posibile? Transparente, colorate, negre, nu conta. Trebuiau sa fie multe, erau micile noastre comori… Ei bine, atunci am inceput noi sa adunam fericiri. Imi aduc aminte ca aveam o cutiuta bleu ca cerul plina cu cioburi – „diamantele mele”. Straluceau in soare intr-un mare fel. Intr-o zi un alt copil m-a lovit peste mana si toate mi-au zburat… s-au imprastiat sub leagan. M-am speriat. Nu mai vedeam nimic in jur. Trebuia sa le iau inapoi. Si m-am aruncat sub leagan sa le adun, ciob cu ciob… Dar le-am pierdut pentru totdeauna. Si cioburile si cutia si incantarea de a avea o mica comoara. Leaganul m-a lovit in fata si m-a aruncat cat colo. Fericirea mi-a tras o palma zdravana si a-ndraznit sa-mi ceara sa nu mai visez. Dar nu era fericirea, era de fapt jumatatea asta goala de borcan.

Acum, dupa atata timp, imi aduc aminte cu cata pasiune m-am aruncat dupa cioburile mele, pietrele mele pretioase, diamante mici rupte din soare si din luna. Am plans dupa ele. Credeau ai mei ca durerea ma sfasie, dar nu, plangeam bucati de vis ce au plecat de la mine ca o pasare ce a zburat din colivie. Acum imi port semnul pe fata, doar eu il cunosc, doar eu ii port amintirea si ori de cate ori il privesc in oglinda, zambesc. Voi aduna intotdeauna bucati de fericire, fie ca-s cioburi transparente, dorinte mici si flori uscate. Le pastrez aici in borcanul meu de sticla si nicio jumatate goala de borcan nu va indrazni sa-mi fure jumatatea plina!