Un milion de ganduri…

un milion de ganduri… si niciunul pentru azi, pentru acum.

Milioane de ganduri plutesc in aer, in fiecare zi, in fiecare clipa. Milioane de vise care se spulbera in lumina diminetii se transforma in dorintele de peste zi. Ma uitam in aceasta dimineata in jurul meu. Chipuri obosite, chipuri senine. Doamne imbracate bine, elegante pana-n dinti. Tinere senine si visatoare. Domni citind ziarul, e-readerul, butonand telefonul neobositi. Femei si barbati frumosi. Unii mai adormiti, altii incruntati, unii agitati sau nepasatori. O mare de oameni, un ocean de ganduri.

Am deschis cartea si in loc sa ma afund ca de obicei in lectura, m-am pierdut printre gandurile lor. Aveau privirile pierdute. Poate ca asa sunt si eu atunci cand nu citesc, pierduta in ganduri, undeva departe. Oare la ce se gandeau? Am inchis ochii si mi-am imaginat… cafea, masa de pranz, acte de semnat, mailuri de citit, lista de cumparaturi, salariul, factura la telefon, rochie pentru petrecere, pilula, gradinita, temele copilului, o noua dieta, sex, aparat foto, farmacie, riduri, coafor, service auto, covrigi, cercei, somn, cafea, bilete la film, loc liber pe scaun… Da, la asta ma gandesc si eu cand sunt pe peron, cand aud metroul ca se apropie de statie. Un loc liber, confortabil. Imi imaginez ca ma asez, ca imi pun geanta pe genunchi si ma pierd in poveste din nou. Nu e chiar placut statul in picioare cu o carte destul de voluminoasa in mana. Si urmatorul gand e… „multumesc pentru loc, acum sa vedem ce se mai intampla!” Puterea gandului pozitiv? Legea atractiei? Habar nu am. E ceva acolo, ceva care uneori functioneaza.

O clipa mi-a luat sa ma gandesc la gandurile altora, la marea de trairi care ne incearca pe toti. Si suntem atat de multi, inghesuiti in trenurile alea grabite si totusi atat de singuri. „Pardon”, „ma scuzati”, „luati loc?” – da, comunicam, dar suntem atat de departe unii de altii. Imi doresc uneori ca lumea sa fie altfel, sa fim cu totii o mare familie, numai zambete si imbratisari, sa fie chipuri senine si suflete deschise. Dar ma trezesc din dorinta asta fara sens. Cum am putea fi asa, cand noi habar nu avem sa fim alaturi de cei care ne cunosc, care ne iubesc? Uitam sau, pur si simplu, nu stim sa traim. Suntem mereu in cautarea a ceva mai mult, in cautarea lui maine cu himerele lui. Traim intr-o iluzie perpetuua, lasand prezentul sa se stinga trist. Si el urla la noi de undeva de dupa un colt de biblioteca, dintr-un sertar in care l-am uitat. Noi suntem cu gandurile la nimicuri care credem, speram, visam ca ne vor aduce marea fericire, implinirea de maine.

Inchid ochii si ganduri pentru maine isi fac loc spre mine. Dar, oare, gandurile pentru acum unde sunt? Ce vreau acum? Lucruri simple. Cele mai simple lucruri stiu sigur ca mi-ar aduce cea mai mare fericire. Un zambet, o imbratisare, un ce mai faci si un mi-e dor de tine ar fi perfecte. Iubire. Siguranta. Echilibru. Acesta este prezentul. Las pentru maine gandurile marete, materiale… acum as vrea sa imi regasesc zambetul si sa ma pierd in somn.

2 Comments

  • ch3815h Posted 11/10/2012 21:24

    navalesc si plutesc alandala…

  • andres Posted 11/10/2012 21:45

    …toate odata!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.