time read
Am cautat printre copaci luminisul de la capatul padurii. Copacii treceau insa in fuga si nu ma lasau sa vad dincolo de ei. Frunzele cazusera cu o zi in urma pe cand toamna si-a intrat in drepturi. Am vazut doar frig si dorul de zilele cu soare, am vazut copacii zgribuliti aruncandu-si crengile golase spre cer – cerseau o raza de soare.
Am avut soarele langa mine, dar a fost vis. M-am trezit intr-o dimineata si se stinsese. O umbra ce m-a imbratisat pentru totdeauna si pentru ultima data. O iubire pe care nu am cerut-o si am alungat-o cu inima stransa si inlacrimata.
Uneori gasim soarele in locuri atat de nepotrivite… se strecoara printre crengi in luminisuri, printre sipcile din gard, printre jaluzelele ciufulite, ne urmareste si ne intra in ochi cand fugim de el. Si il alungam, dar vine dupa noi ca o umbra nedorita. Il iubim, da, dar cand il avem ne face sa uitam a respira si fugim de el pentru a ne intoarce iar. De ce nu ne lasa, de ce nu ramane? De ce suntem slabi si imbratisam in nestire naluci si vise?
Poate pentru ca iubirea e ca un parfum. Ne ameteste si ne amageste, ne ridica si ne coboara, apoi cerem din nou. Un alt parfum vom primi, o alta iubire se va naste… pana cand?
4 Comments
Superb scris. Titlul mi’a amintit de episodul „Un parfum numit dorinta” din „Inca o dorinta”. Trebuie neaparat sa recitesc romanul.
>:D< Eu am recitit pasaje din el in week-end! M-a cuprins o nostalgie ciudata...
Cred ca si eu tot in weekend o sa apuc. Ce fain era cand stateam in fiecare saptamana cu sufletul la gura sa vad ce s’a mai intamplat cu Ana ;))
Sincera sa fiu si mie mi-e dor de perioada aia in care scriam, duminicile le aveam rezervate pentru asta. Stateam practic la cafea cu Ana 😀
Add Comment